"Ucraina are respectul nostru maxim, pentru că luptă pentru independenţă şi democraţie, iar în acelaşi timp lucrează la reformele pentru a avansa pe drumul său spre UE", a spus Várhelyi într-o vizită la Kiev.
Această finanţare suplimentară din partea Uniunii Europene vine în contextul în care Ucraina se luptă cu probleme economice uriaşe din cauza invaziei ruse.
Comisia Europeană a salutat de asemenea un acord cu instituţiile de servicii financiare ucrainene pentru a-i ajuta pe ucraineni să trimită bani înapoi în ţară într-un mod mai eficient şi transparent.
"Remiterile ucrainenilor din UE sunt un mijloc vital de a oferi resurse de subzistenţă familiilor lor şi rudelor de acasă", se arată în comunicatul CE.
Un alt anunţ de sprijin pentru Ucraina făcut de Bruxelles vizează o finanţare de 25 de milioane de euro la care cercetătorii din Ucraina pot aplica în cadrul unui program al UE de sprijinire a cercetătorilor aflaţi în pericol.
Finanţarea urmăreşte de asemenea să ajute la reintegrarea cercetătorilor înapoi în Ucraina în viitor pentru a reconstrui sectorul cercetării şi inovării din ţară.