x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O companie aviatică din Coreea de Nord va avea zboruri din China

O companie aviatică din Coreea de Nord va avea zboruri din China

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2023   •   15:45
O companie aviatică din Coreea de Nord va avea zboruri din China

Autoritățile din China au aprobat solicitarea unei companii aviatice din Coreea de Nord privind reluarea zborurilor dintre cele două țări.

Beijingul și-a dat acordul ca transportatorul aerian de stat nord-coreean Air Koryo să reia zborurile către China, a anunțat luni Ministerul chinez de Externe, potrivit Reuters.

Ministerul nu a oferit detalii despre data reluării zborurilor sau despre frecvența săptămânală a acestora. Nici autoritățile din Coreea de Nord nu au comentat informația.

China este cel mai important partener comercial al Coreei de Nord. Luna trecută, o delegație chineză a vizitat Phenianul pentru a sărbători cea de-a 70-a aniversare a sfârșitului Războiului din Coreea.

Zborurile dintre cele două țări au fost suspendate la începutul anului 2020 în timpul pandemiei COVID-19. Anterior, Air Koryo și Air China au avut mai multe legături între cele două țări.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: companie zboruri coreea de nord