Comuniştii şi-au asigurat mandatele parlamentare necesare alegerii noului preşedinte al Republicii Moldova, dar opoziţia insistă că scrutinul de duminică a fost trucat şi anunţă proteste masive.
După procesarea a 97,72% din voturile valabil exprimate la alegerile parlamentare din Republica Moldova, comuniştii sunt creditaţi cu 50% din sufragii, ceea ce le asigură 61 de mandate în viitorul Parlament. Aceasta le va permite să formeze Guvernul şi să aleagă viitorul preşedinte al Republicii, fără să aibă nevoie de vreun vot de la celelalte partide. Totuşi, CEC nu a contabilizat încă procesele verbale venite de la cele 33 de secţii de votare, deschise în afara Republicii Moldova. Potrivit unor date neoficiale, numărul votanţilor în aceste secţii ar fi de 20 de mii de persoane. Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a acumulat peste 12% din su-fragii i-a sfătuit pe comunişti să nu deschidă încă şampania. Liberal-Democraţii au anunţat că nu recunosc rezultatul alegerilor afişat de Comisia Electorală Centrală şi anunţă proteste masive. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că acţiunile de protest vor fi organizate "de comun acord cu Partidul Liberal şi Alianţa Moldova Noastră" care, de asemenea, au trecut pragul electoral. Potrivit lui Filat, rezultatul votului a fost falsificat.
ZECI DE MII DE STUDENŢII ÎN STRADĂ
Aproximativ 10.000 de studenţi din Chişinău au ieşit ieri în stradă pentru a protesta împotriva fraudării alegerilor şi împotriva regimului comunist. Tinerii şi-au dat întâlnire pe internet şi prin SMS în faţa monumentului Ştefan cel Mare, după ce au aflat despre victoria suspectă atribuită Partidului Comuniştilor de Comisia Electorală Centrală. Studenţii au blocat bulevardul central şi au plecat în marş spre Preşedinţie, unde au scandat lozinci anticomuniste şi au cântat imnul "Deşteaptă-te române". Protestul a fost unul spontan şi nici măcar poliţia nu a reuşit să se mobilizeze pentru a dispersa manifestanţii, aşa cum o făcea de obicei. Când au ajuns în faţa Guvernului, protestatarilor li s-au alăturat şi liderii opoziţiei, Vladimir Filat (PLDM) şi Dorin Chirtoacă (PL). Azi protestele vor continua începând cu ora 10:00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Citește pe Antena3.ro