x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Concert în amfteatrul de la Palmyra, un gest simbolic al ruşilor în memoria victimelor războiului sirian

Concert în amfteatrul de la Palmyra, un gest simbolic al ruşilor în memoria victimelor războiului sirian

05 Mai 2016   •   18:29
Concert în amfteatrul de la Palmyra, un gest simbolic al ruşilor în memoria victimelor războiului sirian

Orchestra Marinsky din Sankt Petersburg a susţinut, joi, un concert sub bacheta maestrului Valeri Gherghiev, in amfiteatrul ruinelor antice din Palmyra, Siria.

Înaintea concertului Vladimir Putin a vorbit publicului, într-o transmisie prin satelit de la Soci. Acesta a mulţumit tuturor celor prezenti inclusiv ochestrei pentru curajul de a participa la acest eveniment. Preşedintele rus a mai spus că acest concert este dedicat şi tuturor celor care luptă împotriva terorismului.

Maestrul Valeri Gheroghiev a declarat să îşi pune speranţa în muzică pentru a aduce pacea.

Concertul din recent eliberata Palmyra din mâinile teroriştilor ISIS a fost dat în memoria victimelor război Sirian.

La concert au asistat militari ruşi, oficiali sirieni, oficiali ai ONU dar şi civili din Siria.

Oraşul vechi de peste 2000 de ani, ale cărui ruine sunt incluse în Patrimoniul mondial al UNESCO, a fost salvat din mâinile jihadiştilor Statului Islamic în 27 martie de forţele de la Damasc, sprijinite de aviaţia rusă. La sfârşitul lunii aprilie, armata rusă a anunţat că a terminat deminarea sitului antic Palmira, pe care luptătorii Statului Islamic îl presăraseră cu mine şi explozivi.



Concertul de la Palmira dovedeşte "solidaritatea personalităţilor culturii cu cei care luptă împotriva teroriştilor", a declarat ziariştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Dirijor cunoscut pe plan mondial, Valeri Gherghiev, care conduce teatrul Marinski din 1996, a mai organizat concerte în locuri devastate de război sau de dezastre naturale. Orchestra dirijată de el a cântat în 2008 în faţa clădirilor guvernamentale în ruine din Ţhinvali, capitala republicii separatiste georgiene proruse Osetia de Sud, la scurt timp după războiul fulger dintre Georgia şi Rusia pentru controlul asupra acestui teritoriu. În 2012 a dirijat un concert la Tokyo, în memoria victimelor accidentului din 2011 de la centrala nucleară din Fukushima.

 

×