x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Condamnat de un tribunal britanic la zece săptămâni de închisoare pentru că a strigat "Allah Akbar" şi "Bum"

Condamnat de un tribunal britanic la zece săptămâni de închisoare pentru că a strigat "Allah Akbar" şi "Bum"

04 Iul 2016   •   15:41
Condamnat de un tribunal britanic la zece săptămâni de închisoare pentru că a strigat "Allah Akbar" şi "Bum"

Un pasager care a stârnit panică la bordul unui avion după ce a strigat 'Allah Akbar' şi 'bum' a fost condamnat la zece săptămâni de închisoare de un tribunal din oraşul britanic Birmingham, scrie luni publicaţia The Telegraph.

Incidentul s-a petrecut într-un avion al companiei Emirates, care zbura pe ruta Dubai - Birmingham. Pasagerul Shehraz Sarwar, în vârstă de 38 de ani, a fost turbulent încă de la începutul zborului, el refuzând să-şi pună centura de siguranţă şi apoi a aruncat mâncare prin avion.

Tribunalul britanic a audiat 347 de pasageri care se aflau în acel avion, unii izbucnind în lacrimi în faţa instanţei. Conform mărturiilor acestora, avionul a trecut prin turbulenţe puternice şi au fost foarte speriaţi.

Ei s-au speriat şi mai rău atunci când respectivul pasager a început să strige repetând de mai multe ori şi foarte tare 'Allahu Akbar'. Iar atunci când avionul a atins solul, el a strigat 'bum'. Unul dintre pasageri s-a ridicat de pe scaun în timpul zborului pentru a încerca să-l calmeze, dar echipajul de cabină i-a cerut să revină la locul său. După aterizare, Shehraz Sarwar a fost preluat de poliţie şi arestat. AGERPRES

×