x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Congresmenii democrați vor închiderea celebrei închisori Guantanamo

Congresmenii democrați vor închiderea celebrei închisori Guantanamo

06 Aug 2021   •   10:07
Congresmenii democrați vor închiderea celebrei închisori Guantanamo
Sursa foto: Hepta

Congresmenii democrați pun presiune pe președintele Joe Biden pentru închiderea celebrei închisori de la Guantanamo Bay, una dintre cele mai dure din lume, și cer eliberarea sau judecarea deținuților. Aici se mai află  39 de persoane, considerate complice ale rețelei teroriste Al Qaida, scrie AFP.

Astfel, 75 de congresmeni democrați din Camera Reprezentanților au trimis o scrisoare deschisă președintelui în care arată cheltuielile mari cu menținerea acestui centru de detenție, care a stârnit reacții aprinse de-a lungul anilor din cauza tratamentelor dure aplicate deținuților și a zvonurilor potrivit cărora unii au fost închiși deși nu existau dovezi clare asupra vinovăției lor. Mai mult, o parte dintre ei au fost torturați în centre secrete ale CA înainte de a fi transferați la Guantanamo.

"Închisoarea din Guantanamo a avut circa 800 de deţinuţi, dar în prezent acolo se mai află doar 39 de bărbaţi, dintre care cei mai mulţi sunt în vârstă şi cu o stare de sănătate precară.

Potrivit informaţiilor din presă, închisoarea costă peste 500 de milioane de dolari pe an, sau un cost anual exorbitant de 13 milioane de dolari pentru fiecare deţinut.

Faptul că acest centru nu a fost închis nici după aproape 20 de ani afectează reputaţia noastră în străinătate şi subminează capacitatea noastră de a apăra drepturile omului şi statul de drept.

Recunoaştem că închiderea închisorii va lua ceva timp, dar credem că este timpul să luaţi unele decizii", se arată în mesaj.

Închisoarea Guantanamo s-a deschis în 2002 pentru persoane acuzate că au legături cu organizații teroriste, mai ales membr ai rețele teroriste Al Quaida, după atentatele de la New York din 11 septembrie 2001.

Totodată, semnatarii scrisorii propun ca deținuții să fe judecați, repatriați ori trimișii în alte state unde să beneficieze de tratament decent. 

Ex președintele democrat Barak Obama a hotărât închiderea acestea,în 2009, iar deținuții să fie judecați în tribunale civile, însă deczia sa a fost blocată în Congres. Ca urmare, șeful de la Casa Albă a eliberat sute de deținuți cu ajutorul unei comisii consultative care funcționa pe lângă președinția SUA. Eliberarea lor a fost stopată însă după venrea la putere a republicanului Donald Trump, dar reulată de la începutul anului, cinci deținuți find deja eliberați.

Dintre cei 39 de deținuți rămași la Guantanamo, 12 așteaptă judecarea în fața unei comisii militare, care însă a pronunțat doar două condamnării în 20 de an. Printre acestea se află și Khalid Sheikh Mohammed, considerat creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001.

×
Subiecte în articol: joe biiden guantanamo