x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul Europei, îngrijorat de situaţia precară a refugiaţilor şi migranţilor din Bosnia

Consiliul Europei, îngrijorat de situaţia precară a refugiaţilor şi migranţilor din Bosnia

15 Mai 2018   •   10:33
Consiliul Europei, îngrijorat de situaţia precară a refugiaţilor şi migranţilor din Bosnia

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, bosniaca Dunja Mijatovic, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia precară a celor circa o mie de refugiaţi şi migranţi din Bosnia şi Herţegovina şi a cerut guvernului bosniac să acţioneze, într-o scrisoare publicată marţi, relatează AFP. 

"Refugiaţi şi migranţi care dorm chiar pe stradă", cu "acces precar la hrană" şi "acces dificil la îngrijiri medicale": în această situaţie se află, potrivit acesteia, cei 1.338 de refugiaţi şi migranţi care au ajuns în Bosnia şi Herţegovina din ianuarie. 

Într-o scrisoare datată 9 mai, Dunja Mijatovic, care a preluat funcţia în aprilie, în locul letonului Nils Muiznieks, a cerut autorităţilor de la Sarajevo să "revizuiască planul de urgenţă" pentru primirea refugiaţilor şi a migranţilor. 

Bosnia se confruntă de mai multe luni cu trecerea a sute de migranţi, ţara devenind o etapă pe noua rută a migranţilor prin Balcani. Migranţii - majoritatea sirieni, pakistanezi, libieni şi afgani - folosesc un fel de traseu dublu din Grecia, Albania, Muntenegru şi Bosnia. 

Cei mai mulţi se află în Sarajevo, iar 300 dintre ei aşteaptă la Bihac şi Velika Kladusa (nord-vest), la graniţa croato-bosniacă. 

Din cauza capacităţii insuficiente de găzduire a acestora la Sarajevo, ei au fost preluaţi de ONG-uri, organizaţii de caritate şi voluntari. 

"Situaţia nu poate continua", a declarat Mijatovic într-o scrisoare adresată ministrului bosniac pentru drepturile omului Semiha Borovac şi ministrului securităţii Dragan Mektic. 

Ea cere guvernului "să aplice tratatele europene", şi anume Convenţia europeană pentru drepturile omului şi Carta socială europeană. "Autorităţile trebuie să-şi asume responsabilitatea", a mai spus ea. 

"Trebuie să li se asigure adăpost, chiar şi atunci când migranţilor li se cere să părăsească ţara", a spus comisarul, reamintind că aceşti oameni trebuie "trataţi prin respectarea drepturilor omului". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dunja Mijatovic