x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consul rechemat la Bucureşti

Consul rechemat la Bucureşti

21 Feb 2009   •   00:00

Iulia Buje, consulul general al României la Torino, a fost chemată la consultări la Bucureşti, în legătură cu declaraţii apărute în presă, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului român de Externe, Alin Şerbănescu.



Buje a declarat într-un cotidian central că, între 1998 şi 2000, Roberto Maroni, actualul ministrul italian de Interne, a cerut Consulatului României la Torino să intervină pentru trei angajaţi români ai italianului, în acea vreme parlamentar.

×
Subiecte în articol: externe