x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criză în SUA: Lipsa controlorilor de trafic ar putea provoca modificări în cursele aeriene

Criză în SUA: Lipsa controlorilor de trafic ar putea provoca modificări în cursele aeriene

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2023   •   21:15
Criză în SUA: Lipsa controlorilor de trafic ar putea provoca modificări în cursele aeriene

Lipsa controlorilor de trafic obligă companiile aeriene să facă modificări de program în cursele avioanelor din SUA. Acestea ar putea fi introduse în timpul sezonului estival.

Companiile aeriene majore se pregătesc facă reduceri de program de vară pentru a preveni întârzierile.

De exemplu, American Airlines intenționează să reducă programul la două aeroporturi importante din zona New York, iar United Airlines și Delta Air Lines au cerut Administrației Federale a Aviației permisiunea de a reduce până la 10% din zborurile din regiunea aglomerată, potrivit CNN. Și alte companii aeriene pregătesc măsuri asemănătoare în alte regiuni.

Măsurile sunt luate pentru a preîntâmpina criza din vara anului trecut. Atunci, aeroporturi din întreaga lume au fost copleșite de numărul uriaș de turiști. Numeroase curse au fost amânate sau anulate, pasagerii au rămas blocați în aeroporturi, iar bagajele au fost pierdute.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: controlori avioane