x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Contul de e-mail al şefului CIA a fost spart de un hacker

Contul de e-mail al şefului CIA a fost spart de un hacker

20 Oct 2015   •   18:38
Contul de e-mail al şefului CIA a fost spart de un hacker

Un hacker care se prezintă a fi un adolescent american afirmă că ar fi spart căsuţa poştală personală a directorului CIA, John Brennan, şi ar fi accesat informaţii sensibile, potrivit cotidianului New York Post, citat marţi de AFP.

Descriindu-se drept liceean, piratul informatic a asigurat ziarul că a descoperit documente sensibile printre mesajele personale ale directorului Agenţiei americane de informaţii, printre ele figurând un dosar de 47 de pagini clasificat Top-secret, completat de şeful CIA în cursul procesului de verificare a antecedentelor sale pentru a fi autorizat să acceadă la informaţii sensibile.

Pe un cont Twitter, un internaut care afirmă că ar fi acest pirat a postat online capturi de pe un ecran care arată documente părând a conţine informaţii oficiale sensibile, care au fost însă mascate.

Hacker-ul asigură că a comis atacul în semn de protest împotriva politicii externe americane şi în sprijinul palestinienilor , scriind 'FreePalestine, FreeGaza' în mesajul lui.

În plus faţă de contul personal al lui John Brennan, piratul informatic afirmă că l-a luat drept ţintă şi pe ministrul american al securităţii interne, Jeh Johnson, reuşind să-i asculte mesajele vocale înregistrate de pe mobil.

'Cunoaştem articolul din presă, totuşi nu facem vreodată comentarii despre securitatea personală a ministrului', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Securităţii Interne.

CIA a indicat ziarului New York Post că 'a adus problema la cunoştinţa autorităţilor pertinente'.

FBI şi serviciile secrete anchetează cazul, potrivit CNN. Piratul informatic a declarat că i-a telefonat el însuşi şefului comunităţii americane de informaţii şi i-a comunicat numărul său de asigurare socială, probându-i astfel că are acces la această informaţie personală. 'El a aşteptat puţin, iar apoi a închis', a declarat hacker-ul pentru New York Post.

În luna iulie, guvernul american a dezvăluit că date personale a 21,5 milioane de persoane, care făcuseră obiectul unei verificări a antecedentelor lor, fuseseră piratate.AGERPRES

×