Imaginea care aparține fotografului agenției AP, Petros Giannakouris, iar titlul este un joc de cuvinte (state însemnând și stat și stare) și s-ar puea traduce Starea de ruină sau Statul ruină.
Grecia se află în negocieri cu creditorii după referendumul de duminică.
Guvernul de la Atena se arată încrezător că poate încheia un acord cu creditorii internaţionali care să fie aprobat de parlament.
Purtătorul de cuvânt, Gabriel Sakelaridis, a declarat că, 'sunt sigur că acordul va trece de grupul parlamentar al partidului Syriza şi de coaliţia de guvernare', a declarat el pentru Antenna TV. 'Guvernul face totul pentru a ajunge la un acord imediat şi pentru a pune capăt acestei serii de incertitudini', a adăugat purtătorul de cuvânt.
Guvernul condus de Alexis Tsipras are termen limită până vineri să prezinte un program de reforme în schimbul unor noi ajutoare, care, dacă va fi pe placul partenerilor europeni, va permite Greciei să beneficieze de noi fonduri şi să evite astfel ieşirea din zona euro.