x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord vrea spionaj spațial 

Coreea de Nord vrea spionaj spațial 

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2023   •   09:30
Coreea de Nord vrea spionaj spațial 

Japonia a fost notificată de Coreea de Nord că va lansa un satelit, indicând trei zone maritime în care ar putea cădea resturile rachetei purtătoare. Presa niponă scrie că este vorba de un satelit de spionaj, iar numărătoarea inversă va începe miercuri la miezul nopții.

Aceasta este a treia tentativă nord-coreeană din acest an de punere pe orbită a unui satelit spion, precedentele două fiind eșecuri.

Satelitul de spionaj este un premiu râvnit de liderul de la Phenian. Aparatul ar permite armatei lui Kim Jong-un să monitorizeze eventualele atacuri împotriva sa și să planifice mult mai exact propriile operațiuni. 

La întâlnirea din octombrie, din Rusia, Vladimir Putin i-a promis lui Kim Jong-un ajutor pentru construirea sateliților, dar detaliile sunt încă neclare.

Se pare că între cele două Corei se dă o luptă spațială, sudul anunțând la rândul său că va lansa, până la sfârșitul lui noiembrie, primul satelit de spionaj dintr-o serie de cinci. Seulul va folosi pentru lansare o rachetă a companiei SpaceX.

 

 

 

×
Subiecte în articol: coreea de nord spionaj spaţial