x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Sud și Germania, într-o competiție dură în industria militară

Coreea de Sud și Germania, într-o competiție dură în industria militară

de Redacția Jurnalul    |    02 Aug 2023   •   10:45
Coreea de Sud și Germania, într-o competiție dură în industria militară
Sursa foto: Hepta

Seulul îşi creşte în forţă profilul în domeniul exporturilor de arme pe fondul invadării Ucrainei de către Rusia şi în acest proces intră în competiţie cu Berlinul, competiţia fiind resimţită şi la nivelul Europei de Est.

În efortul de a-şi construi armate pu­ternice, Polonia s-a aliat cu sud-core­enii, în timp ce Ungaria se bazează pe grupul german Rheinmetall. Gigan­tul sud-coreean din do­me­niul echipamentelor de apărare Hanwha Aero­space a fost selectat ca ofertant pre­fe­rat pentru furnizarea de vehicule blin­date Australiei, po­trivit Asia Nikkei, citată de Ziarul Financiar.

În câştigarea contractului, Hanwha a devansat grupul german Rheinmetall.

Companiile sud-coreene au obţi­nut comenzi pentru exporturi de ar­me în valoare totală de 17,3 miliarde de dolari în 2022, peste dublul cifrei din 2021. Comenzile au venit din ţări europene care încearcă să-şi întăreas­că capabilităţile de apărare pe fondul războiului din Ucraina.

Iar Polonia este una dintre ţările respective. Până la 100 de miliarde de zloţi vor fi împrumutate de ministrul polo­nez al apărării Mariusz Blaszczak pentru achiziţii de arme din Coreea de Sud, iar banca centrală poloneză nu exclude posibilitatea finanţării, scrie Warsaw Voice. Primul împrumut contractat de guvernul polonez de la bănci sud-coreene s-a ridicat la apro­ximativ 36,8 miliarde de zloţi (8,35 miliarde de euro). Cu aceşti bani, ministerul apărării a vrut să fi­nanţeze cea mai mare parte a uriaşei comenzi de echipamente militare plasate în Seul în 2022.

Contractul încheiat atunci cu sud-coreenii privea achiziţionarea a 1.000 de tancuri, între 600 şi 700 de obuziere au­topropulsate, aproape 50 de aeronave de luptă uşoare şi sute de lansatoare de rachete. Este vorba de cel mai mare acord de ex­port de armament şi teh­nică militară încheiat de coreeni.

Polonia a aplicat pentru un nou împrumut, de data aceasta în valoare de aproximativ 62,5 miliarde de zloţi. Acordul cu sud-coreenii aduce în Polonia nu doar tehnică militară, ci şi o fabrică, tehnologie şi tehnicieni, Polonia devenind astfel una dintre cele mai mari forţe militare din UE.

Între timp, în Ungaria Rheinme­tall a intrat în primăvară într-un par­te­neriat cu ceea ce se transformă din­tr-o companie privată într-una strate­gică maghiară, 4iG, furnizor de servi­cii IT şi mai ales de telecomunicaţii care se extinde agresiv în Ungaria şi prin vecini prin achiziţii finanţate sub protecţia guvernului maghiar.

Apoi, Rheinmetall participă la înzestrarea şi modernizarea armatei ungare prin tehnică de luptă, tehnologie militară şi muniţii fabricate sau care urmează a fi produse în fabrici actuale sau în curs de construcţie din Zalaergerszeg, Varpalota, Budapesta şi Szeged.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coreea de sud germania