x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cotele obligatorii de migranţi - argumente pro şi contra ale europarlamentarilor români

Cotele obligatorii de migranţi - argumente pro şi contra ale europarlamentarilor români

16 Sep 2015   •   19:18
Cotele obligatorii de migranţi - argumente pro şi contra ale europarlamentarilor români
Sursa foto: Foto: MTI

Uriaşul val de migraţie înregistrat în ultimele săptămâni a generat o criză fără precedent în Uniunea Europeană (UE), iar majoritatea europarlamentarilor pledează pentru o reacţie rapidă, care să împiedice noi pierderi de vieţi omeneşti şi, totodată, să asigure respectarea reglementărilor internaţionale din domeniul drepturilor omului. Dar sistemul cotelor obligatorii de solicitanţi de azil propuse de Comisia Europeană constituie un subiect controversat în rândul europarlamentarilor români, fapt dovedit şi de votul exprimat, săptămâna trecută, în legătură cu raportul Parlamentului European (PE) referitor la transferul de urgenţă din Italia şi Grecia către alte state din UE a 40.000 de persoane care cer protecţie internaţională, precum şi cu rezoluţia PE asupra migraţiei şi refugiaţilor în Europa.

Astfel, deşi grupul Partidului Popular European (PPE) a susţinut planul prezentat de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, care face parte din această familie politică, membrii români ai grupului s-au raliat poziţiei anunţate de preşedintele României, Klaus Iohannis. Ei s-au pronunţat, la 9 septembrie, contra cotelor obligatorii de migranţi prevăzute în amendamente la raportul elaborat de europarlamentarul german Ska Keller, din grupul Verzi/Alianţa Liberală Europeană, după cum a declarat Adina Vălean marţi, la Bruxelles, în cursul unei întâlniri cu jurnalişti români. Ea a menţionat că excepţie au făcut independenţii Monica Macovei şi Cristian Dan Preda, precum şi Siegfried Mureşan, de la Partidul Mişcarea Populară.

La polul opus, europarlamentarii Renate Weber şi Mircea Diaconu, din grupul Alianţa Liberalilor şi democraţilor pentru Europa (ALDE), sunt de părere că România are capacitarea de a gestiona numărul de migranţi avansat de CE şi, nu mai puţin important, trebuie să respecte principiul solidarităţii, care stă la baza UE. Din aceste motive, au explicat ei, au votat în favoarea cotelor obligatorii.

Renate Weber a afirmat că, în această privinţă, ea a fost consecventă cu poziţiile pe care s-a situat anterior, în perioada în care a combătut temerile sau reţinerile în legătură cu românii plecaţi în căutarea unui loc de muncă în alte state ale UE.

Iar Mircea Diaconu a făcut recurs la istorie, reamintind câteva ocazii în care românii au ajutat grupuri mari de populaţii care îşi părăsiseră ţara de origine în condiţii dramatice şi astfel şi-au putut clădi o nouă viaţă pe pământ românesc. 'România trebuie să înţeleagă că acesta este un moment delicat', în care trebuie să 'fim deschişi', dar şi o oportunitate de a negocia unele dosare de interes, a spus el. Europarlamentarul independent a dat ca exemple în acest sens dosare cum ar fi aderarea României la Spaţiul Schengen şi 'problema ţigănească', pe care UE trebuie convinsă să o accepte ca pe o chestiune europeană şi nu românească.

Pe de altă parte, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, din grupul Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din PE, a fost de părere că abţinerea la votul pentru respectivele amendamente ar fi fost cea mai bună variantă, având în vedere complexitatea problemei. Aflându-se la conducerea şedinţei plenare cu acea ocazie, el nu a votat însă. Colegii săi români din acest grup politic nu au avut o linie comună de vot.

Relocarea - în baza unor cote voluntare sau obligatorii - se va aplica doar în cazul persoanelor îndreptăţite să ceară azil politic, nu şi pentru cei care migrează din raţiuni economice, în căutarea unei vieţi mai bune, au menţionat europarlamentarii participanţi la dialogul organizat la Bruxelles. Având în vedere acest lucru, se impune trierea cât mai rapidă şi riguroasă a tuturor celor care au intrat ilegal în ultima perioadă pe teritoriul UE şi a celor care vor solicita pe viitor dreptul de azil în spaţiul comunitar.

Deşi se confruntă cu această gravă criză, Europa nu intenţionează să facă rabat de la valorile susţinute cu tărie decenii la rând şi, prin urmare, va continua să acorde sprijin celor care fug din ţările lor pentru a-şi salva viaţa ameninţată de război sau diverse persecuţii, au fost de părere europaralamentarii români. Ei nu exclud cu totul scenarii mai sumbre, implicând reaşezări geopolitice majore pe harta lumii, dar au speranţa că, la fel ca şi în cazul unor crize precedente, Uniunea Europeană va găsi resursele necesare pentru a acţiona, a se adapta şi depăşi actuala etapă dificilă.

×