x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Creștere DRAMATICĂ a prețului petrolului. Ajunge la maximul ultimilor trei ani

Creștere DRAMATICĂ a prețului petrolului. Ajunge la maximul ultimilor trei ani

15 Oct 2021   •   16:43
Creștere DRAMATICĂ a prețului petrolului. Ajunge la maximul ultimilor trei ani

Prețul petrolului a atins, vineri, un nou maxim al ultimilor trei ani, depășind 85 de dolari pe baril, pe fondul previziunilor privind un deficit de aprovizionare în următoarele câteva luni, în condițiile în care prețurile galopante la gaze și cărbune au determinat trecerea la produsele petroliere.

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 80 de cenți, sau 0,95%, la 84,80 dolari pe baril la ora 0930 GMT. Prețurile pentru luna următoare, care anterior au atins cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, la 85,10 dolari, vor urca pentru a șasea săptămână consecutivă, îndreptându-se spre o creștere de 3% în această săptămână.

Cotația țițeiului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 73 de cenți, sau 0,9%, la 82,04 dolari pe baril. Contractul se îndreaptă spre o majoraare de 3,3% în această săptămână, în creștere pentru a opta săptămână consecutivă.

Piețele bursiere de pe ambele maluri ale Atlanticului, care sunt urmate de multe ori de prețurile petrolului, au dat, de asemenea, un impuls.

Analiștii au subliniat o scădere puternică a stocurilor de petrol ale OCDE la cel mai redus nivel din 2015. Cererea a crescut odată cu redresarea după pandemia COVID-19, un impuls suplimentar fiind dat de faptul că industria a renunțat la gazele și cărbunele scumpe și a trecut la păcură și motorină pentru energie.

Agenția Internațională pentru Energie a declarat joi că se așteaptă ca această criză energetică să stimuleze cererea de petrol cu 500.000 de barili pe zi (bpd).

Acest lucru ar duce la un deficit de aprovizionare de aproximativ 700.000 bpd până la sfârșitul acestui an, până când Organizația Țărilor Petrolifere și aliații, numiți împreună OPEC+, vor spori oferta, așa cum este planificat în ianuarie. 

Mediafax

×
Subiecte în articol: petrol