x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Super gripa” lovește Europa! A fost detectată și în România

„Super gripa” lovește Europa! A fost detectată și în România

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2025   •   12:00
„Super gripa” lovește Europa! A fost detectată și în România
Sursa foto: Colaj Hepta/„Super gripa” lovește Europa

OMS confirmă o creștere globală timpurie a gripei, dominată de virusurile A (H3N2), în timp ce spitalele din Marea Britanie se confruntă cu un val record de „super gripă”. Autoritățile sanitare europene avertizează populația vulnerabilă să se vaccineze urgent.

OMS avertizează asupra unei creșteri globale a gripei. Europa și Marea Britanie, lovite de un val timpuriu și sever

Activitatea gripală a crescut considerabil la nivel global începând din octombrie, potrivit unui nou raport OMS. Virusurile gripale de tip A, în special subtipul H3N2, domină sezonul, în timp ce Europa și Marea Britanie se confruntă cu un val agresiv de îmbolnăviri și spitalizări.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că gripa cunoaște o creștere globală accelerată, odată cu sosirea iernii în emisfera nordică și cu intensificarea infecțiilor respiratorii. Conform celei mai recente actualizări a raportului „Gripa sezonieră – Situaţia globală”, publicat miercuri seara, virusurile gripale de tip A continuă să fie dominante.

OMS notează că, deși nivelurile actuale se încadrează în limitele obișnuite ale sezonului, mai multe regiuni semnalează o activitate gripală timpurie și mai intensă decât cea anticipată, în special din cauza tulpinilor A (H3N2).

În numeroase țări din emisfera nordică, rata infecțiilor respiratorii acute a crescut rapid, pe fondul circulației simultane a gripei, virusului respirator sincițial (RSV) și altor agenți patogeni. Organizația subliniază că momentul, durata și gravitatea fiecărui val de gripă sunt dificil de anticipat, fiind influențate de tipurile de virusuri circulante, imunitatea populației și condițiile de mediu.

Anumite state raportează un debut prematur al sezonului gripal, fără a atinge încă pragul epidemic, în timp ce câteva regiuni din emisfera sudică au înregistrat în ultimele luni activități virale peste media sezonieră.

„Super gripa” pune presiune pe spitalele din Regatul Unit

Situația este deosebit de gravă în Marea Britanie, unde spitalele se confruntă cu „cel mai rău scenariu” din cauza unui val de „super gripă”, notează Reuters. Numărul internărilor a crescut cu 55% într-o singură săptămână, ajungând la o medie de 2.660 de pacienți — cea mai mare valoare consemnată vreodată în această perioadă.

Autoritățile sanitare fac apel la populație să poarte mască în transportul public, iar unele spitale au reintrodus obligativitatea măștii. De asemenea, tot mai mulți britanici sunt îndemnați să se vaccineze.

Numărul pacienţilor spitalizaţi cu gripă este extrem de mare pentru această perioadă a anului”, a declarat Meghana Pandit, director medical național al NHS.

Şi, mai rău, continuă să crească, iar vârful încă nu se întrevede, aşa că NHS are în faţă câteva săptămâni extrem de dificile”, a avertizat ea.

Europa, lovită de o tulpină mutantă a gripei

Întreg continentul european traversează un sezon gripal neobișnuit de timpuriu și sever, determinat de o tulpină mutantă H3N2. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a transmis că numărul cazurilor confirmate a crescut „mult mai devreme decât de obicei” și a îndemnat persoanele vulnerabile să se vaccineze „fără întârziere”.

OMS semnalează o creștere a infecțiilor cu virusul H3N2 în regiunile temperate, subtropicale și tropicale, acesta fiind predominant încă de la finalul lunii septembrie.

O nouă subcladă H3N2 se răspândește, dar fără semne de severitate crescută

Organizația notează că virusurile gripale sezoniere continuă să evolueze. Din august 2025, s-a observat o creștere a numărului de cazuri de infecții cu subclada H3N2 J.2.4.1 (subclada K), care prezintă multiple modificări genetice. Totuși, OMS precizează că nu există dovezi privind o severitate mai mare a bolii.

Vaccinarea rămâne cea mai bună protecție

OMS reiterează importanța vaccinării, în special pentru persoanele din categoriile de risc și pentru îngrijitori. Chiar și atunci când tulpinile circulante diferă parțial de cele din vaccinurile antigripale, acestea oferă în continuare un grad semnificativ de protecție.

Subclada K a virusului gripal care circulă la nivel internațional a fost detectată și în România

Subclada K a virusului gripal A(H3N2) care circulă la nivel internațional a fost detectată și în România, primele rezultate ale secvențierii fiind comunicate de Institutul Național 'Cantacuzino' către Institutul Național de Sănătate Publică în cursul zilei de joi.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor evaluează riscul pentru populația generală a UE/SEE ca fiind moderat.

„Riscul de a dezvolta o boală severă este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imunocompromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung. Se așteaptă ca vaccinul să ofere în continuare protecție împotriva bolii severe, așa încât acesta rămâne un instrument vital de sănătate publică', a explicat INSP, într-un comunicat de presă.

În acest context epidemiologic, INSP face următoarele recomandări:

* persoanele eligibile, în special cele cu risc crescut de boală severă, ar trebui să se vaccineze fără întârziere;

* respectarea igienei mâinilor este deosebit de importantă, având în vedere faptul că virusul gripal se poate transmite și prin contact cu obiecte contaminate cu particule virale;

* respectarea etichetei respiratorii se referă la utilizarea batistei de unică utilizare când tușim sau strănutăm, urmată de aplicarea unui antiseptic pentru mâini sau spălarea lor cu apă și săpun. Dacă acestea nu sunt accesibile pentru moment, ar trebui să tușim/strănutăm în unghiul pe care îl formează brațul cu antebrațul;

* evitarea, pe cât posibil, a aglomerației, iar dacă acest lucru nu poate fi realizat, purtarea măștii în spații închise;

* aerisirea corectă a încăperilor;

* alimentație echilibrată care să includă proteine (dacă anumite afecțiuni medicale nu le contraindică), având în vedere faptul că anticorpii cu care ne apărăm față de gripă se formează din proteine.

De asemenea, o hidratare corectă (2 litri de apă/zi) contribuie la menținerea bunei funcționalități a mucoasei respiratorii. 

Agerpres

×