Averea globală a crescut anul trecut cu 14%, la nivelul record de 152.000 miliarde de dolari, datorită în principal majorării câştigurilor obţinute de pe pieţele bursiere, se arată într-un raport publicat marţi de compania de consultanţă Boston Consulting Group, citat de BBC.
Avuţia a crescut în America de Nord cu 15,6%, la 50.300 miliarde de dolari, în Europa Occidentală cu 5,2%, la 37.900 miliarde de dolari, iar în Europa de Est (inclusiv Rusia) cu 17,2%, la 2.700 miliarde de dolari.
Cel mai semnificativ avans, de 37%, s-a înregistrat în regiunea Asia-Pacific, excluzând Japonia, avuţia ajungând la 37.000 miliarde de dolari. Cele mai bune performanţe au fost în China (averea privată a urcat cu peste 49% în 2013) şi India. De asemenea, BCG estimează că în Asia avuţia va creşte până la aproape 61.000 miliarde de dolari la sfârşitul lui 2018.
Conform datelor publicate de Boston Consulting Group, şi numărul milionarilor a crescut spectaculos anul trecut. Raportul ia în calcul numerarul, depozitele, acţiunile şi alte active deţinute de persoanele fizice, fiind excluse afacerile, proprietăţile imobiliare şi bunurile de lux.
Numărul milionarilor în dolari din China a crescut la 2,4 milioane în 2013, de la 1,5 milioane în 2012. Pe plan global, numărul milionarilor a urcat la 16,3 milioane, de la 13,7 milioane în 2012.
"În aproape toate statele, creşterea averii private a fost condusă de redresarea solidă a pieţelor bursiere, care a început în a doua jumătate a lui 2012. Performanţa a fost susţinută de relativa stabilitate economică din Europa şi SUA şi de redresarea unor state europene, cum ar fi Irlanda, Spania şi Portugalia", se arată în raport.
Valoarea acţiunilor deţinute pe plan global a urcat cu 28% anul trecut, susţine BCG.