Autorităţile locale din Soderhamn, un mic orăşel suedez aflat la 250 de kilometri nord de capitala Stockholm, au pus la punct o schemă prin care încearcă să reducă şomajul şomajului, care se ridică la 25%, în rândul tinerilor.
Concret, oficialii orăşelului cu 12.000 de locuitori îi încurajează pe tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 28 de ani să îşi caute de muncă în Norvegia, mai exact în cel mai apropiat oraş, capitala Oslo.
"Voluntarilor" li se asigură transportul, cazarea într-un hostel din Oslo, un ghid care îi ajută să se orienteze rapid pentru găsirea unui job, dar şi 20 de euro zilnic, pentru cheltuieli, timp de o lună.
Până în prezent, conform telegraph.co.uk, iniţiativa are succes, peste 100 de tineri şomeri din Soderhamn căutându-şi norocul în Norvegia vecină, nu însă şi prietenă, dovadă numărul destul de mic al celor care au avut succes în găsirea unei slujbe.