Criza politică de la Bucureşti ii nemulţumeşte şi pe membrii Alianţei Nord-Atlantice, care intarzie să-şi dea acordul pentru o eventuală organizare, in Romania, a unei reuniuni la nivel inalt a acestei organizaţii.
"Evoluţiile politice recente din Romania au determinat NATO să amane anunţarea unei decizii privind locul in care ar urma să fie organizat summitul din 2008", scrie agenţia Mediafax, citand mai multe surse concordante.
Romania, una dintre ţările care s-au oferit să găzduiască evenimentul unde va fi anunţată extinderea Alianţei, ar putea pierde această şansă din cauza instabilităţii politice de la Bucureşti. Pe de altă parte, sursele citate de Mediafax au păreri impărţite cand vine vorba de susţinerea Statelor Unite. Există voci care afirmă că Washingtonul, "aliatul strategic" al Romaniei, s-ar fi răzgandit in privinţa creditului acordat Bucureştiului de a organiza summitul de anul viitor. Dar sunt şi surse potrivit cărora decizia este in continuare valabilă, dar va fi anunţată abia după calmarea spiritelor de pe scena politică internă a Romaniei.
Dacă Bucureştiul pierde acest tren, oficialii Alianţei ar putea accepta candidatura următoarei ţări inscrise in cursă, respectiv Portugalia.
Citește pe Antena3.ro