x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Croaţia ar putea adera la UE în a doua jumătate a anului 2011

Croaţia ar putea adera la UE în a doua jumătate a anului 2011

Publicat la 17 Feb 2011 15:18 Modificat la 17 Feb 2011 15:18
Croaţia ar putea adera la UE în a doua jumătate a anului 2011
Vicepremierul Poloniei, Waldemar Pawlak, a declarat că aderarea Croaţiei la spaţiul european ar putea avea loc în timpul mandatului ţării sale la preşedinţia Uniuniii Europene, pe care Varşovia o va asigura în semestrul doi al anului 2011.

"Este posibil ca Croaţia să devină membră a Uniunii Europene în timpul preşedinţiei poloneze", a declarat Waldemar Pawlak pentru postul public de radio, în urma unei vizite la Zagreb.

Croaţia a început negocierile de aderare la Uniune în 2005, iar în prezent mai are nevoie să realizeze progrese doar în domeniul luptei contra corupţiei, după cum a declarat comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule.

×