x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cu bata-n balta - Mama Cheeky, la rampa

Cu bata-n balta - Mama Cheeky, la rampa

de George Daniel Ripa    |    19 Dec 2006   •   00:00
Cu bata-n balta - Mama Cheeky, la rampa

Scandalul amoros in care sunt implicati un parlamentar englez de origine estoniana si Gabriela Irimia, membra a "trupei" Cheeky Girls, a nascut in Marea Britanie pasiuni care amintesc de relatiile extraconjugale ale fotbalistului David Beckham.

Scandalul amoros in care sunt implicati un parlamentar englez de origine estoniana si Gabriela Irimia, membra a "trupei" Cheeky Girls (foto), a nascut in Marea Britanie pasiuni care amintesc de relatiile extraconjugale ale fotbalistului David Beckham. Dupa ce, timp de doua zile, presa de la Londra a disecat pe toate partile subiectul demn de un "soap opera" de mana a treia, ieri a iesit la rampa Margit Irimia, mama fetelor Cheeky. Margit, care este si impresara asa-zisei trupe, a declarat ca este foarte multumita de relatia fiicei ei cu liberalul Lembit Opik. "In Romania nu prea gasesti fete virgine la 17-18 ani", a mai spus Margit, intr-o tentativa disperata de a arata cat de sfanta este fiica sa, care, desi umbla cu un barbat care i-ar putea fi tata, ar merita cu siguranta o statuie in tara de origine.

Fosta prietena a parlamentarului, Sian Lloyd, supranumita "starleta de la meteo", a ironizat relatia dintre Opik si Gabriela. Ea a spus chiar ca va pastra inelul de logodna pe care i-l daruise fostul ei iubit. "Instinctul imi spune sa il pastrez, chiar nu as vrea sa il vad pe degetul unei fete Cheeky".
INFO

EUROSCEPTICI. Ungaria este unul dintre statele membre UE cu cea mai eurosceptica populatie, la numai doi ani de la aderare, relateaza AFP, care citeaza un Eurobarometru. Viziunea este atribuita tulburarilor inregistrate in toamna la Budapesta.

INAUGURARE. Ieri, la conferinta de lansare a Aspen Institute Romania, autoritatile romane au fost avertizate ca, in pofida aderarii la UE, tara poate ramane "la marginea Europei" daca nu combate serios coruptia si nu imbratiseaza principiile de baza ale "civilizatiei europene". Aspen Romania a fost creat in 2006 si este o organizatie neguvernamentala si nonprofit ce isi propune sa impuna un nou tip de dezbateri politice.

IN EURO. Iranul a decis sa renunte la dolar. Va calcula veniturile din tranzactiile internationale, inclusiv din comertul cu petrol, in euro. Dupa anul 2003, Iranul a inceput convertirea rezervelor valutare in alte monede si active decat dolarul, dupa ce a acuzat SUA ca au incercat sa izoleze statul islamic.

EMBARGO. Comisarul UE pentru Sanatate si Protectia Consumatorului va face azi o vizita la Moscova, pentru a incerca sa convinga autoritatile ruse sa renunte la interzicerea importurilor de carne din UE, la 1 ianuarie, inclusiv din Romania si in Bulgaria.
×
Subiecte în articol: externe