x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum au devenit românii simpatici în Italia

Cum au devenit românii simpatici în Italia

de Carmen Plesa    |    27 Mai 2010   •   00:00

În urmă cu doi-trei ani îi vedea pe români ca pe o ameninţare la siguranţa Italiei şi ar fi vrut chiar să reintroducă vizele pentru ei. Astăzi i-au devenit de-a dreptul simpatici, condamnă asocierea lor cu ideea de violator şi chiar le aminteşte italienilor cât de mult au contribuit românii la cultura Europei.

Giafranco Fini, fost ministru de Externe al Italiei şi actual preşedinte al Camerei Deputaţilor din Peninsulă, a făcut zilele acestea o serie de declaraţii măgulitoare la adresa românilor, cu ocazia lansării unei cărţi despre comunitatea noastră din Italia.

"Romeni, la minoranza decisiva per l'Italia di domani" ("Românii, minoritatea decisivă pentru Italia de mâine"), carte scrisă de o jurnalistă română şi de deputatul Guido Melis, a fost prezentată de Fini miercuri în Camera Deputaţilor din Italia.

Cu această ocazie, Fini a subliniat cât de importantă este comunitatea românească pentru economia Italiei, ce oameni muncitori sunt românii şi cât de puţin îşi cunosc drepturile. Preşedintele Camerei Deputaţilor a "înfierat" presa şi pe politicienii din Italia pentru stigmatizarea românilor, asocierea lor cu ideea de violator sau infractor. Fini a amintit şi ce contribuţie importantă au românii la cultura europeană, prin Eugen Ionesco sau Mircea Eliade, de exemplu.

Mai mult decât atât, al treilea om în stat din Italia a apelat şi la amintiri din anii '70 şi '80, când tinerii intelectuali italieni cunoşteau opera lui Vintilă Horia, în special "Dumnezeu s-a născut în exil".

Iată însă declaraţii de dată mai recentă, legate de români, de care Fini se pare că a uitat. În 2007, el a fost cel care a organizat o conferinţă de presă la Tor di Quinto, locul în care Romulus Mailat a agresat-o pe  Giovanna Reggiani. Italianca se afla încă în spital în agonie.

Tot Fini a fost cel care declara într-o importantă emsiune italiană că nu exclude reintroducerea vizelor pentru anumiţi cetăţeni europeni, făcând referire clară la români.

Tot actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor din Italia vorbea, după cazul Mailat, despre posibilitatea expulzării a 200.000-250.000 de persoane "periculoase" numai din Roma, făcând referire tot la români.

×
Subiecte în articol: diaspora