x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război contra COVID-19. Cum sunt monitorizați chinezii prin telefon

Război contra COVID-19. Cum sunt monitorizați chinezii prin telefon

de Şerban Mihăilă    |    03 Apr 2020   •   08:53
Război contra COVID-19. Cum sunt monitorizați chinezii prin telefon

De la izbucnirea coronacrizei, viața din China este guvernată de un simbol verde, care apare pe ecranele smartphone-urilor. Verdele este culoarea „codului de sănătate”, care arată că utilizatorul nu are simptome de COVID-19. Codul este obligatoriu pentru accesul la metrou, înregistrarea la hotel sau simpla intrare în Wuhan, orașul de 11 milioane de locuitori, unde a izbucnit pandemia de coronavirus.

 

Acest sistem complex de supraveghere este posibil, deoarece chinezii au aproape în totalitate smartphone-uri, după ce conducerea de la Beijing a organizat China pe principiul unei imense baze centralizate de date, în încercarea de a-și extinde monitorizarea și controlul asupra societății. Regimul comunist a implementat deja un vast sistem computerizat, cunoscut drept „creditul social”, prin care urmărește să impună populației măsurile hotărâte de Beijing. Persoanele cu „bile negre” pentru încălcări ce variază de la comiterea de infracțiuni la aruncarea gunoaielor în locuri interzise nu pot primi împrumuturi sau posturi guvernamentale și sunt împiedicate să cumpere bilete de avion sau să părăsească țara. De altfel, codurile de sănătate se adaugă unei matrice de înaltă tehnologie care crește vertiginos, monitorizând activitatea publică și online a cetățenilor, atât prin intermediul a milioane de rețele de camere video, plasate pe străzile orașelor mari și mici, cât și a armatei de cenzori ce urmăresc activitatea oamenilor pe Internet. Concomitent, operatorii de telefonie mobilă, aflați sub controlul statului, pot raporta oricând deplasările clienților.

 

Smartphone-ul, permis de trecere

Pentru a explica modul de funcționare al supravegherii prin telefon în lupta contra noului coronavirus, AP a relatat programul unui manager dintr-o companie care produce îmbrăcăminte. „Ajunsă într-o stație de metrou din Wuhan, Wu Shenghog își folosește smartphone-ul pentru a scana un cod de bare aflat pe un panou plasat la intrare. Acesta îi generează codul de sănătate. Pe ecran i-a apărut culoarea verde și o parte a numărului cărții de identitate. Paznicul care poartă mască îi face semn să treacă”, relatează AP. Dacă telefonul ar fi afișat culoarea roșie, s-ar fi confirmat faptul că femeia este infectată sau că are febră sau alte simptome care necesită un diagnostic din partea medicilor. Culoarea galbenă ar fi însemnat că ea a intrat în contact cu o persoană infectată, dar nu și-a terminat carantina de două săptămâni și, în consecință, ar fi trebuit să fie acasă sau la spital. Wu, care s-a întors la muncă săptămâna aceasta, după două luni de izolare la domiciliu în Wuhan, susține că acest sistem o ajută să se simtă mai în siguranță. „Persoanele cu coduri roșii și galbene sigur nu umblă pe afară”, spune femeia de 51 de ani, mizând probabil pe elementul de autocenzură, din cauza represaliilor extrem de dure ale autorităților. „Frauda în acest caz atrage pedepse cu un impact major asupra vieții și muncii infractorilor”, amenință, de altfel, oficialităților din provincia Heilongjiang, într-un comunicat citat de AP. Și, nimeni nu se îndoiește de acest avertisment. Cei care vor să intre în mall-uri, în clădiri de birouri sau în oricare alt spațiu public din Wuhan trebuie să folosească același cod de sănătate generat de telefon. Obținerea codului este simplă: utilizatorii completează un formular electronic cu datele de identitate și adresele lor, menționând pe proprie răspundere dacă au febră sau tușesc. Codurile sunt generate prin popularul sistem de mesagerie „WeChat”, folosit, potrivit cotidianului „Beijing Youth Daily”, de către 900 de milioane de oameni.

 

„Și alte guverne ar trebui să se gândească la metoda digitală utilizată de chinezi pentru urmărirea contactelor”.

Raport al cercetătorilor de la Universitatea Oxford

 

×