x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum vor australienii să extermine toţi crapii din apele continentului

Cum vor australienii să extermine toţi crapii din apele continentului

04 Mai 2016   •   14:57
Cum vor australienii să extermine toţi crapii din apele continentului

Australia a răspândit pe căile sale navigabile o formă de virus herpetic pentru a eradica crapul comun, o specie invazivă considerată ca fiind "cel mai rău parazit de apă dulce" al continentului insulei.

Cincisprezece milioane de dolari (9,7 milioane de euro) vor fi alocate planului naţional pentru controlul crapului, un peşte introdus în Australia la mijlocul secolului al XIX-lea.

Barnaby Joyce, ministrul australian al agriculturii, care a devenit faimos pentru că a condus o luptă nemiloasă împotriva câinilor lui Johnny Depp intraţi ilegal în Australia, a declarat că poluarea generată de crapul comun în fiecare an costa economia 500 de milioane de dolari australieni.

Capacitatea sa de a supravieţui în apele calde şi cu un nivel scăzut de oxigen a permis crapului comun (Cyprinus carpio) să prolifereze în special în statul Victoria şi în zona limitrofă Australiei de Sud.

În unele zone, căile navigabile au devenit complet tulburi din cauza populaţiei mari de crap, care dezrădăcinează plantele acvatice, iar aproape 90 la sută dintre peştii endemici au dispărut în acele zone.

Bazinul hidrografic Murray-Darling (sud-estul Australiei), unde virusul ar urma să fie lansat în premieră la sfârşitul anului 2018, este deosebit de afectat de acest flagel, deoarece crapul reprezintă 80 la sută până la 90 la sută din biomasa de peşte.

"Crapii sunt cei mai răi paraziţi de apă dulce din Australia", se afirmă într-un comunicat. "Măsurile actuale de control, capcanele, pescuitul comercial (...) sunt scumpe şi, în general, ineficiente", mai precizează comunicatul.

Dar o formă a virusului herpetic Herpesvirose de tip 3 al crapului (CyHV-3 sau KHV) s-a dovedit a fi eficientă. Acest virus atacă în special rinichii, ficatul şi branhiile peştilor. AGERPRES

×