x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Curtea Supremă a Canadei a autorizat sinuciderea asistată de doctori, în cazul pacienților în fază terminală

Curtea Supremă a Canadei a autorizat sinuciderea asistată de doctori, în cazul pacienților în fază terminală

06 Feb 2015   •   18:04
Curtea Supremă a Canadei a autorizat sinuciderea asistată de doctori, în cazul pacienților în fază terminală

 Curtea Supremă a Canadei a autorizat vineri suicidul asistat de doctori în cazul pacienților în fază terminală și a dat un termen de un an autorităților canadiene să modifice legile, transmit France Presse, EFE și Reuters. În decizie se arată că interzicerea de către Codul penal a morții asistate medical reprezintă o încălcare a Cartei canadiene a drepturilor și libertăților.

 
Autorizarea ajutorului medical pentru a muri va fi limitată la persoane adulte care consimt clar să li se pună capăt vieții și care sunt afectate de probleme de sănătate grave și incurabile care le cauzează suferințe persistente și greu de suportat, a subliniat Curtea.
 
Aceeași instanță a respins în 1993 cererea unei bolnave în fază terminală de a i se permite sinuciderea asistată. (Agerpres)

×