x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Iran

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Iran

Publicat la 02 Ian 2020 16:50 Modificat la 02 Ian 2020 16:50
Cutremur cu magnitudinea 5,8 în Iran

Un seism cu magnitudinea 5,8 s-a produs joi în nord-estul Iranului, potrivit anunţului făcut de televiziunea de stat, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale imediate, informează Reuters.


Cutremurul a lovit oraşul Sangan, o localitate cu circa 10.000 de locuitori în apropiere de graniţa cu Afganistanul, şi s-a produs la o adâncime mică, de 8 km, a mai precizat postul naţional de televiziune.

"Nu am primit informaţii despre eventuale victime până la această oră, dar cutremurul a afectat o suprafaţă întinsă pe care echipele noastre o inspectează'', a declarat pentru televiziunea de stat directorul departamentului pentru situaţii de urgenţă din provincia unde s-a produs seismul, Hojjatali Shayanfar.

www.agerpres.ro

×