x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de 5,5 grade în sud-estul Turciei

Cutremur de 5,5 grade în sud-estul Turciei

02 Mar 2017   •   15:33
Cutremur de 5,5 grade în sud-estul Turciei

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs joi în provincia Adiyaman din sud-estul Turciei, a anunţat Autoritatea de gestionare a dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă din această ţară (AFAD), informează Xinhua. 

Cutremurul a avut loc la ora locală 14:07 (11:07 GMT) şi a fost urmat de replici cu magnitudini de 4,2 şi 4,4. 

Epicentrul cutremurului a fost stabilit în districtul Samsat din Adiyaman, la o adâncime de 11,3 km, potrivit AFAD. 

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în timpul cutremurului după ce mai multe clădiri s-au dărâmat, a declarat Yusuf Firat, primarul localităţii Amat din provincia Adiyaman.

At least five people were injured in the quake, which knocked down some buildings in the town, mayor Yusuf Firat told private NTV television.

Sursa: AGERPRES

×