x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea 4,8 în centrul Italiei, aproape de Florența

Cutremur cu magnitudinea 4,8 în centrul Italiei, aproape de Florența

de Redacția Jurnalul    |    18 Sep 2023   •   08:57
Cutremur cu magnitudinea 4,8 în centrul Italiei, aproape de Florența
Sursa foto: INFP

Un cutremur cu magnitudinea 4,8 s-a produs luni dimineață în apropiere de Florența, în centrul Italiei, dar autoritățile regionale au declarat că nu pare să fi provocat pagube semnificative.

Potrivit Reuters, cutremurul a avut loc la aproximativ 70 de kilometri nord-est de Florența, la o adâncime de 8,4 kilometri, a declarat Institutul italian de geofizică și vulcanologie.

Cutremurul a avut loc la ora 3.10 și a fost urmat de mai multe replici.

„În acest moment nu există situații critice în urma cutremurului cu epicentrul în Marradi”, a scris pe Facebook guvernatorul Toscanei, Eugenio Giani, adăugând că sunt în curs verificări privind eventuale daune structurale la clădiri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cutremur italia florenta