x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremure Siria-Turcia. Damascul face apel la ridicarea sancțiunilor internationale. Statele arabe și UE trimit ajutoare

Cutremure Siria-Turcia. Damascul face apel la ridicarea sancțiunilor internationale. Statele arabe și UE trimit ajutoare

de Redacția Jurnalul    |    08 Feb 2023   •   15:00
Cutremure Siria-Turcia. Damascul face apel la ridicarea sancțiunilor internationale. Statele arabe și UE trimit ajutoare
Sursa foto: Hepta

Mai multe state arabe trimit avioane cu ajutoare umanitare autorităților siriene după cutremurele din nordul țării. Președintele Bashar al-Assad a cerut ridicarea sancțiunilor internaționale pentru a grăbi sosirea asistenței umanitare, scrie EFE.

Aeronave din Algeria, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Libia, Irak şi Iran au ajuns deja în Siria, la care se adaugă cele din India și Rusia. În plus, salvatori libanezi se află la fața locului. 

Au fost transmise promisiuni de ajutor și de la state care nu au relații diplomatice cu autoritățile din Damasc, după reprimarea revoltelor populare din 2011. De atunci în această țară este război civil, între autorități, susținute de Rusia, și revoluționari, înarmați de SUA. Astfel că țara se află sub sancțiuni internaționale, mai ales din partea Statelor Unite. 

Șeful diplomației siriene, Faisal Mekdad, a acuzat că sancțiunile au agravat dezastrul provocat de cutremure

Guvernul de la Damasc a alocat 7,5 milioane de dolari pentru operațiunile de salvare din zonele controlate. Însă seismele au afectat și regiunile aflate sub controlul opozanților, unde operațiunile de căutare, salvare, ajutorare se desfășoară separat. 

Totodată, Siria a activat Mecanismul de protecţie civilă al UE pentru a primi ajutor umanitar, a anunțat Janez Lenarcic, comisarul european pentru gestionarea crizelor. 
"Mai devreme în cursul zilei de astăzi, în această dimineaţă, am primit o cerere de asistenţă din partea guvernului sirian prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă. Împărtăşim această solicitare cu statele membre ale UE şi le încurajăm să ofere asistenţa cerută", a spus acesta. 

 

×