x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe D-ale globalizarii - BAE se abtine

D-ale globalizarii - BAE se abtine

de Anca Aldea    |    10 Ian 2007   •   00:00

Responsabilii companiei britanice BAE Systems au fost pusi intr-o situatie delicata cand un ziar vest-european a dezvaluit, zilele trecute, ca Arabia Saudita va incheia un contract de achizitionare a 72 de avioane Eurofighter Typhoon.

Responsabilii companiei britanice BAE Systems au fost pusi intr-o situatie delicata cand un ziar vest-european a dezvaluit, zilele trecute, ca Arabia Saudita va incheia un contract de achizitionare a 72 de avioane Eurofighter Typhoon. "Se pare ca regele Arabiei Saudite i-ar fi spus unui reporter ca avioanele de lupta vor fi livrate «foarte curand»", scria saptamana aceasta The Times. Contactati de presa, purtatorul de cuvant al BAE Systems si un responsabil din Guvernul Blair au refuzat sa confirme declaratia ziarului, sugerand ca aceasta este o chestiune guvernamentala. Potrivit The Times, contractul, semnat in august 2006, in valoare de 11,6 miliarde de dolari, ar fi fost pus in pericol la sfarsitul anului trecut, inainte ca Biroul pentru Combaterea Fraudelor Grave (SFO) din Marea Britanie sa sisteze o ancheta care afecta, dupa cum declara premierul Tony Blair, interesele tarii.

Declansata in urma cu doi ani, investigatia in cazul unui contract prin care BAE vanduse armament Arabiei Saudite si oferise comisioane ilegale familiei regale de la Ryiad a fost oprita, la presiunile sauditilor si spre multumirea premierului Blair. Incercand sa ofere o explicatie viabila la oprirea anchetei de catre SFO, presa britanica scria atunci ca Londra a sacrificat investigatia in favoa-rea procesului de pace din Orientul Mijlociu.

×
Subiecte în articol: externe