x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dacă cei care vor vota "DA" vor câştiga, va fi HAOS! Referendum în Elveţia, pentru o eventuală limitare a imigraţiei

Dacă cei care vor vota "DA" vor câştiga, va fi HAOS! Referendum în Elveţia, pentru o eventuală limitare a imigraţiei

09 Feb 2014   •   09:13
Dacă cei care vor vota "DA" vor câştiga, va fi HAOS! Referendum în Elveţia, pentru o eventuală limitare a imigraţiei
Sursa foto: macleans.ca
UPDATE 15:40 - Cele două tabere - 'pro' şi 'contra' unei limitări a imigraţiei în Elveţia, în special a cetăţenilor din Uniunea Europeană - sunt la egalitate după referendumul organizat duminică în această ţară, informează AFP, pe baza rezultatelor parţiale ale votului.

Conform institutului de sondare GfS, procentul este de 50% pentru 'DA' şi 50% pentru 'NU', la o oră şi jumătate de la începerea numărării buletinelor de vot. Marja de eroare este de plus/minus 3%.

Participarea la acest scrutin a fost foarte mare, a precizat institutul GfS, cu o rată de aproximativ 56%, adică cu 12 puncte procentuale mai mult decât media de 44% înregistrată în general în timpul la consultările populare din Elveţia.
--------------------------------

Elveţienii se pronunţă duminică prin referendum asupra unei eventuale limitări a imigraţiei, în special a cetăţenilor din Uniunea Europeană, care ar putea duce la un diferend cu Bruxellesul, relatează AFP, potrivit Agerpres. Cel mai recent sondaj arăta că susţinătorii unui 'DA' la referendum au câştigat teren, în detrimentul celor care au indicat că vor vota 'NU', ceea ce arată că scrutinul va fi strâns.

Dacă cei care vor vota 'DA' vor avea câştig de cauză, va fi 'haos', susţine profesorul de ştiinţe politice Pascal Sciarini, din Geneva, deoarece relaţiile dintre Elveţia şi UE vor fi revizuite complet.

Cu o populaţie de opt milioane de locuitori, Elveţia este o ţară mică, ce nu face parte din UE, deşi este înconjurată complet de ţări membre ale blocului comunitar.

Legată prin acorduri bilaterale cu UE, negociate cu dificultate timp de cinci ani, Elveţia a acceptat să-şi deschidă piaţa muncii pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai UE.

La momentul intrării în vigoare a liberei circulaţii, care s-a făcut progresiv din 2002, autorităţile au indicat că nu vor exista decât maximum 8.000 de nou-sosiţi pe an.

De fapt, Elveţia, cu economia sa extrem de solidă, în contrast cu criza din zona euro, primeşte aproximativ 80.000 de nou-sosiţi pe piaţa muncii, lucru care a stârnit furia partidului UDC (dreapta populistă), cea mai importantă formaţiune din Parlamentul elveţian.

Acest partid se află la originea referendumului, deoarece a reuşit să adune numărul necesar de semnături pentru organizarea unei astfel de consultări publice, prevăzută în sistemul politic elveţian, pe baza democraţiei directe.

Dacă votul favorabil va prevala, Elveţia va restabili cote şi contingente pentru imigranţi în funcţie de nevoile sale, un sistem pe care l-a folosit înaintea acordurilor bilaterale cu UE şi care, potrivit angajatorilor, presupune numeroase dificultăţi administrative.

Guvernul elveţian, majoritatea partidelor politice, precum şi patronatul s-au pronunţat categoric pentru un vot negativ la referendum. În opinia lor, a frâna sau a opri imigraţia ar însemna sfârşitul prosperităţii elveţiene.

Bruxellesul a indicat deja că, dacă Elveţia va pune capăt acordului de liberă circulaţie, toate celelalte acorduri care leagă Berna de UE vor fi denunţate ipso facto.

×