x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dacian Ciolos va efectua o vizită în SUA

Dacian Ciolos va efectua o vizită în SUA

13 Mai 2016   •   14:06
Dacian Ciolos va efectua o vizită în SUA

Premierul Dacian Cioloş va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22 - 25 mai, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, informează un comunicat al Guvernului remis vineri AGERPRES.

Sursa citată precizează că şeful Executivului va avea întâlniri cu o serie de înalţi oficiali ai Administraţiei americane, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi cu membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.

"Conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei "From shared security to shared prosperity". Scopul este evidenţierea succesului Parteneriatului strategic cu SUA în domeniul securităţii, precum şi articularea unei dimensiuni economice de o ambiţie similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creştere economică, stabilitate şi predictibilitate", se arată în comunicatul Executivului.

Din delegaţia oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloş vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.

×
Subiecte în articol: dacian ciolos