Bărbatul implicat în atacul armat soldat cu moartea a cinci poliţişti în Dallas voia să ucidă albi, a anunţat vineri şeful poliţiei locale, precizând că acest suspect nu era afiliat niciunui grup, relatează AFP.
Acest bărbat, izolat într-o clădire, a fost ucis de forţele de ordine cu ajutorul unui robot telecomandat care transporta o bombă, a precizat şeful poliţiei.
'Suspectul a spus că voia să omoare albi, în special poliţişti albi', a declarat David Brown, referindu-se la declaraţiile făcute de acesta în timpul negocierilor cu poliţiştii.
David Brown a făcut apel la unitate în cursul conferinţei sale de presă şi a deplâns existenţa unei 'fracturi' între poliţişti şi cetăţeni, într-o săptămână sângeroasă marcată de moartea a doi bărbaţi de culoare împuşcaţi mortal de poliţişti.
'Nu există cuvinte pentru a descrie atrocitatea care ne-a lovit oraşul. Tot ce ştiu este că trebuie să înceteze această fractură între poliţişti şi cetăţeni', a declarat şeful poliţiei în cadrul unei conferinţe de presă.
Bărbatul a declarat în cursul negocierilor cu poliţia înainte de a fi ucis că nu era afiliat niciunui grup. În ciuda acestei afirmaţii, mai multe persoane au fost plasate în arest.
Acestea 'nu s-au arătat foarte cooperante', a explicat anterior primarul oraşului, Mike Rawlings.
Potrivit unui ultim bilanţ comunicat de Mike Rawlings, cinci poliţişti au fost ucişi şi nouă persoane rănite, printre care şapte poliţişti.
Aceste violenţe s-au produs joi seară (vineri, în jurul orei 02.00 GMT) când cel puţin un bărbat a deschis focul la finalul unei manifestaţii.
Mişcarea de la Dallas se înscrie în rândul manifestaţiilor organizate pe întreg teritoriul SUA pentru a protesta împotriva morţii a doi bărbaţi de culoare împuşcaţi mortal de poliţişti în această săptămână, unul în Louisiana, altul în Minnesota.AGERPRES