x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe David Camerion l-a luat pe Jack Ma, proprietarul gigantului Alibaba, consilier pe probleme economice

David Camerion l-a luat pe Jack Ma, proprietarul gigantului Alibaba, consilier pe probleme economice

19 Oct 2015   •   18:26
David Camerion l-a luat pe Jack Ma, proprietarul gigantului Alibaba, consilier pe probleme economice

Fondatorul gigantului de comerţ electronic chinez, Alibaba, Jack Ma, a fost numit consilier pe probleme economice, de premierul birtanic, David Cameron, relatează France 24.

Anunţul a fost făcut cu o zi înaintea vizitei oficiale a preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Marea Britanie, în condiţiile în care Anglia vrea să întărescă relaţiile economice cu China.

Jack Ma îşi va oferi serviciile de consiliere pentru creşterea exporturilor firmelor mici şi mijlocii dar mai ales accesarea pieţei chineze prin intermediul site-ului său, Alibaba, a precizat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Guvernul lui David Cameron este ţinta criticilor a organizaţiilor care militează pentru drepturile omului şi care denunţă atitudinea conciliantă a oficialilor britanici faţă de regimul de la Beijing.

Grupul consultativ privind mediul de afaceri constituit de Cameron, este format din 20 de consilieri, toţi liderii unor mari companii, precum BP, Easyjet şi Rolls Royce.

Niciunul dintre aceşti consilieri nu este remunerat.

×