x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe De ce celebrul Manneken Pis din Bruxelles a fost îmbrăcat joi în costum tradiţional mexican

De ce celebrul Manneken Pis din Bruxelles a fost îmbrăcat joi în costum tradiţional mexican

15 Sep 2016   •   22:45
De ce celebrul Manneken Pis din Bruxelles a fost îmbrăcat joi în costum tradiţional mexican

Manneken Pis, mica statuie din bronz care reprezintă un băieţel în pielea goală facând pipi într-o fântâna, a fost îmbrăcat joi în costum tradiţional mexican (charro), pentru a marca 206 ani de la independenţa Mexicului, relatează EFE. 

La ceremonie au participat ambasadorul Mexicului în Belgia, Eloy Cantú Segovia, diplomaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor Uniunii Europene (UE) şi membri ai comunităţii mexicane rezidenţi în Belgia. 

"Ordinul Amicii lui Manneken Pis" a fost însărcinat să îmbrace emblematica statuie în hainele tradiţionale ale naţiunii sărbătorite. Belgia obişnuieşte să îmbrace legendara statuetă în 750 de costume, specifice pentru diferite ţari, sau în funcţie de evenimentele culturale 

Eloy Cantú Segovia şi-a exprimat emoţia la vederea statuii îmbrăcate în haine naţionale mexicane şi a ţinut să sublinieze "bunele relaţii între cele două ţări", potrivit unui comunicat al Ambasadei Mexicului. 

Ceremonia a fost însoţită de muzică tradiţională mexicană, interpretată de gupul 'Mariachi del Mundo', format din tineri muzicieni mexicani rezidenţi în Belgia.AGERPRES

×