Autoritățile sanitare din Thailanda au hotărât să combine mai multe vaccinuri anti COVID-19 pentru a oferi protecție împotriva noilor tulpini. Ministrul sănătății, Anutin Charnvirakul, a anunțat astfel că prima doză va fi administrată cu tratamentul chnezesc Sinovac iar rapelul va fi realizat cu AstraZeneca, scrie Reuters.
"Măsura urmărește îmbunătăţirea protecţiei împotriva variantei Delta şi construirea unui nivel ridicat de imunitate la infecție", a spus demnitarul.
Această strategie ar fi prima care combină un vaccin produs în Occident cu unul chinezesc.
În Thailanda și Indonezia multe cadre medicale s-au îmbolnăvit deși au fost imunizate cu Sinovac.
Citește pe Antena3.ro