x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Descoperire EXTRAORDINARĂ în golful San Francisco. Ce au găsit experţii americani la intrarea în Golden Gate (VIDEO)

Descoperire EXTRAORDINARĂ în golful San Francisco. Ce au găsit experţii americani la intrarea în Golden Gate (VIDEO)

17 Sep 2014   •   10:49
Descoperire EXTRAORDINARĂ în golful San Francisco. Ce au găsit experţii americani la intrarea în Golden Gate (VIDEO)

Experţi maritimi americani au descoperit epavele a trei "vase fantomă" dispărute de peste un secol chiar la intrarea în Golden Gate, în golful San Francisco, informează AFP, citată de Agerpres. Epava vasului 'SS Selja', scufundat în 1910, rămăşiţele lui 'Noonday', care a naufragiat în 1863 şi un vas remorcă, descris ca 'epava misterioasă', au fost descoperite după căutări desfăşurate timp de doi ani în zonă.

Potrivit estimărilor, 300 de epave s-ar putea afla pe fundul golfului The Farallones National Marine Sanctuar şi în zona parcului naţional Golden Gate National Recreation Area, nu departe de podul Golden Gate Bridge din San Francisco.

'Noonday' făcea parte din flota de vase de transport de pasageri şi mărfuri spre California, în plină epocă a febrei aurului. Experţii lucrează cu camere controlate de la distanţă pentru a localiza epavele scufundate. 'Aceste epave sunt pline de poveştile acelor oameni care au ajutat la clădirea Californiei şi care au deschis America spre Oceanul Pacific. Găsirea acestor epave va face legătura între trecut şi prezent', a declarat James Delgado, responsabil la National Marine Sanctuaries din San Francisco.

×