x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Descoperire ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE într-un cimitir din Croaţia. Ce au descoperit muncitorii

Descoperire ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE într-un cimitir din Croaţia. Ce au descoperit muncitorii

22 Aug 2013   •   10:56
Descoperire ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE într-un cimitir din Croaţia. Ce au descoperit muncitorii
Câţiva muncitori care săpau într-un cimitir din Croaţia au făcut o descoperire bizară.

Ivan Stefic, primarul localităţii Medjimurje, a declarat că obiectul găsit de muncitori aparţine unui extraterestru, însă pentru a se convinge a cerut oamenilor de ştiinţă să îl examineze. “Ştiu că sună ciudat, însă nu putem găsi nicio explicaţie raţională pentru ceea ce am descoperit aici”, a adăugat primarul.

Potrivit The Mirror, localnicii spun că acest “cap” are consistenţa unui cauciuc moale şi are o gură în formă de cioc.


×
Subiecte în articol: descoperire extraterestru cimitir muncitori