Cea ar spune tribunalele din România, Moldova, Armenia, Slovacia, Georgia şi Andora dacă un cetăţean oarecare din aceste ţări l-ar numi „torţionar” pe şeful statului? L-ar ierta, pe motiv de libertate de expresie - răspunde publicaţia La Gaceta. Cel puţin aşa s-au pronunţat judecătorii din aceste ţări de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, în ceea ce-l priveşte pe spaniolul Arnaldo Otegui, care fusese condamnat în Regatul iberic la un an de închisoare, pentru că a declarat public că regele Juan Carlos este „şeful torţionarilor”.
Tribunalul de la Strasbourg a stabilit însă marţi că sentinţa dată de justiţia spaniolă pentru injurii grave aduse regelui a încălcat dreptul lui Otegui la libertate de expresie. Mai mult decât atât, cel care l-a făcut torţionar pe rege va trebui să primească şi despăgubiri morale însumând 23.000 de euro de la autorităţile iberice. Arnaldo Otegui, fost purtător de cuvânt a unei formaţiuni socialiste din parlamentul ţării Bascilor, a fost condamnat în 2003 la un an de închisoare pentru declaraţiile pe care le-a făcut în presă cu ocazia vizitei regelui Juan Carlos în provincia Vizcaya.
Otegui a spus atunci că regele, în calitatea sa de responsabil suprem al Gărzii civile şi a forţelor armate, este „şeful torţionarilor”, în cazul mai multor jurnalişti ai cotidianului Egunkaria care fuseseră arestaţi. „Impune poporului regimul său monarhic prin tortură şi violenţă”, a declarat atunci Ortegui. Potrivit presei spaniole, mai târziu s-a şi dovedit că directorul ziarului fusese într-adevăr torturat în arest. Judecătorii CEDO au decis că declaraţiile făcute de Ortegui se refereau „la o chestiune de interes public în ţara Bascilor”. „Faptul că regele nu poate fi considerat responsabil, mai ales din punct de vedere penal, nu poate împiedica libera dezbatere în ceea ce priveşte responsabilitatea instituţională, inclusiv simbolic, în limitele respectul faţă de reputaţia sa ca persoană”, a arătat CEDO.