x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “DETOXIFIERE A SUFLETULUI”/Vaticanul le cere italienilor să ţină post şi la SMS-uri

“DETOXIFIERE A SUFLETULUI”/Vaticanul le cere italienilor să ţină post şi la SMS-uri

de Irina Cristea    |    04 Mar 2009   •   00:00

Pentru a se "detoxifia" de lumea virtuală şi de capcanele pe care aceasta le întinde sufletului, Vaticanul le cere credincioşilor italieni ca în fiecare vineri din Postul Paştelui să renunţe la SMS-uri, la reţelele de socializare on-line şi la alte mijloace moderne de comunicare.



Potrivit Episcopului din Modena, monseniorul Benito Cocchi, care a lansat campania, oamenii trebuie ajutaţi "să reintre în legătură cu sine înşişi". Mesajul său a fost preluat şi transmis mai departe de către alţi episcopi, pe întreg teritoriul Italiei. El vizează, de asemenea, jocurile pe computer şi aparatele de tip iPhone, scrie presa britanică.

Italienii sunt, după britanici, a doua naţiune din Europa într-un clasament al pasionaţilor de SMS-uri. În medie, fiecare cetăţean din Peninsulă expediază 50 de mesaje pe lună.

În ianuarie, Papa Benedict al XVI-lea avertiza că persoanele care petrec prea mult timp la computer riscă să devină izolate şi depresive.

×
Subiecte în articol: externe