x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Diana Ross a cântat în închiderea concertului de la Palatul Buckingham

Diana Ross a cântat în închiderea concertului de la Palatul Buckingham

05 Iun 2022   •   18:10
Diana Ross a cântat în închiderea concertului de la Palatul Buckingham
Sursa foto: Pete Souza/The White House

Cântăreaţa americană Diana Ross a cântat în închiderea concertului organizat sâmbătă seară de BBC în faţa Palatului Buckingham din Londra - intitulat "Party at the Palace" - şi i-a îndemnat pe miile de spectatori reuniţi în centrul capitalei Regatului Unit să îi adreseze mulţumiri publice reginei Elisabeta a II-a pentru cei 70 de ani petrecuţi în slujba naţiunii britanice, informează DPA.

Prezentată de actorul de comedie Lee Mack, legendara cântăreaţă de muzică soul, în vârstă de 78 de ani, a apărut pe scenă într-o spectaculoasă rochie în nuanţe de alb şi de negru, asortată cu un set de bijuterii argintii.

Diana Ross a interpretat mai multe piese de succes din repertoriul ei, deschizându-şi recitalul de sâmbătă seară cu melodia "Chain Reaction", în timp ce imaginea unui glob disco a fost proiectată pe faţada Palatului Buckingham.

×
Subiecte în articol: Diana Ross