Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat că o nouă legislaţie va intra în curând în vigoare care vizează să împiedice străinii să cumpere terenuri agricole în Ungaria.
Şeful Guvernului de la Budapesta a anunţat noua măsură sâmbătă, în cadrul unei reuniuni a tinerilor fermieri, şi a precizat că odată intrată în vigoare legislaţia, investitorii străini nu vor mai putea achiziţiona terenuri arabile, dând asigurări că reguli similare se aplică în ţări precum Franţa sau Austria.
Întoarce pagina
Cu ocazia congresului tinerilor membri ai Asociaţiei ungare de Agricultură care s-a desfăşurat la Cegel, Viktor Orban şi-a anunţat intenţia de a moderniza sectorul agricol pentru a întoarce pagina agriculturii socialiste. " 2013 va aduce schimbări în agricultura ungară, aşa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 50-100 de ani”, a adăugat el.
Orban a precizat că proiectul de lege, în dezbatere în Parlament, ar proteja terenul arabil de speculanţi şi bancheri şi ar promova deţinerea de terenuri de către fermierii mici şi mijlocii în detrimentul marilor fermieri.
Legea va permite de asemenea recuperarea "terenurilor furate prin intermediul contractelor de cumpărare îndoielnice”, potrivit şefului Guvernului ungar, care a declarat că aceste contracte litigioase ar trebui revizuite şi, dacă este cazul, anulate. Guvernul de la Budapesta a decis de asemenea crearea unei bănci agricole publice pentru agricultori şi construirea unui nou sistem de irigaţii în întreaga ţară, a adăugat Viktor Orban.
UE e de vină
Pe de altă parte, într-o emisiune a postului public de radio din Ungaria, Viktor Orban a declarat că măsurile de ajustare bugetară anunţate recent de Guvernul său vor fi aplicate în mare parte din cauza Comisiei Europene. "Există o dispută între noi şi Bruxelles şi noi spunem că acel buget pe care l-am pregătit va menţine sub 3% deficitul, dar Bruxellesul ne spune că nu este aşa, iar dacă noi nu facem modificări în cadrul bugetului va lua de la Ungaria fonduri de dezvoltare de sute de miliarde, eventual de 1.000 de miliarde de forinţi. Noi nu avem ce face dacă nu dorim să aibă loc retrageri de fonduri. Eu cred că nu am avea nevoie nici de jumătate dintre măsuri dacă Bruxellesul nu ne-ar obliga să le luăm”, a spus Orban.
Măsuri
Ajustarea bugetară planificată este de circa 1,4 miliarde de euro, precizează Rador. Printre măsurile avute în vedere sunt se numără blocarea angajărilor în anumite instituţii publice, eliminarea posibilităţii ca pensionarii să se poată angaja în sectorul bugetar, amânarea unei majorări salariale pentru cadrele didactice şi plafonarea ajutoarelor sociale.
Orban este de părere, de altfel, că ar fi iresponsabil ca Ungaria să adopte euro la acest moment. Într-un interviu acordat cotidianului german Handelsblatt, el a declarat că "situaţia actuală arată că anumite ţări din Europa de Sud au intrat în zona euro nepregătite, şi Ungaria nu doreşte să comită o astfel de eroare”. El şi-a mai nuanţat puţin declaraţiile zilele trecute, când a afirmat că Ungaria nu exclude o aderare la zona euro, dar a precizat că nu acum este momentul potrivit pentru acest lucru. "Nu respingem în niciun caz euro. Doar că nu dorim să ne angajăm în asta ca profani”, a declarat Orban.
Ungaria este una dintre primele ţări care a avut nevoie să fie susţinută financiar de UE şi de FMI, în 2008, şi face acum obiectul unei proceduri pentru deficit excesiv în cadrul Uniuniii, ceea ce face de înţeles faptul că nu este angajată în momentul de faţă în adoptarea monedei unice europene.