x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dinastia Lukaşenko: ţarul Aleksandr şi ţareviciul Nikolai

Dinastia Lukaşenko: ţarul Aleksandr şi ţareviciul Nikolai

de Serban Cionoff    |    05 Iun 2009   •   00:00

Nici nu s-au stins bine comentariile despre numirea, de către Kim Jong-Il, ,"Soarele secolului XXI”, a fiului său, Kim Jong -Un, drept succesor la cârma Coreei de Nord, că ne vine un nou zvon despre o altă "dinastie prezidenţială”. De data asta din Belarus.



Astfel, potrivit unui comentariu al revistei "Ogoniok", preluat de hebdomadarul francez "Courrier International" în ediţia electronică, preşedintele Aleksandr Lukaşenko  (supranumit "Ţarul") şi-a desemnat succesorul, în persoana fiului său Nikolai. "Ţareviciul" având... 5 ani!


"FIUL SECRET" INTRĂ ÎN SCENĂ!
"Începând din primăvara lui 2008, adică exact de un an, preşedintele Belarus a început să se arate în public în compania unui băieţaş. Acest fapt nu avea cum să nu şocheze  opinia publică belarusă, foarte conservatoare". De aici încolo, lucrurile merg strună: "Ţara întreagă este <<în suspans>> a propos de faptele şi de gesturile ţarului şi ale ţareviciului", susţine publicaţia.

"Aleksandr Lukaşenko - scrie "Ogoniok" - nu a fost niciodată un soţ şi un tată model. După triumful la prezidenţialele din 1994, el nu şi-a instalat în capitală soţia legitimă, Galina Rodionovna, o persoană dulce şi educată. Astăzi, ea trăieşte în oraşul Rijkovici, într-o casă închisă, în spatele unui zid împrejmuitor înalt, păzită de  poliţie şi de KGB.

De cincisprezece ani încoace, singurii însoţitori ai lui Aleksandr Lukaşenko la evenimentele oficiale, semi-oficiale sau private sunt gărzile de corp. De multă vreme, nimeni nu i-a putut vedea pe cei doi fii ai săi care provin din primul mariaj, chiar dacă Viktor, primul său născut, era  deja  la universitate atunci când tatăl l-a luat cu el la o paradă militară. Asta a fost totul!" Şi, chiar dacă în prezent acest tânăr a devenit consilier pentru securitate naţională al preşedintelui, jurnaliştii pomenesc foarte rar despre el. În ceea ce îl priveşte pe Dimitri (Dima) fratele său cadet, care conduce clubul sportiv prezidenţial, acesta este total ignorat de presă şi de opinia publică..

Nu la fel stau lucrurile în ceea ce îl priveşte pe micuţul Kolea. Acesta a fost  văzut pentru prima oară alături de tatăl său în aprilie 2008, cu ocazia unei "sâmbete naţionale a muncii voluntare"- un fel de supravieţuitoare a unor uzanţe sovietice. "Totul seamănă cu o campanie de comunicare care  implică un pionier anonim, un preşedinte enorm şi un băiţeş firav care îşi unesc forţele pentru a constui un Belarus nou."  Ceva mai târziu, acelaşi băiţandru a putut fi întâlnit, alături de preşedinte, în tribună la un meci de hochei disputat de echipa prezidenţială.

Peste încă o săptămână, Aleksandr Lukaşenko se afla într-o deplasare în regiunea Gomel, permanent însoţit de acelaşi micuţ, pentru o vizită în regiunile lovite de catastrofa de la Cernobâl.  Urmează ştirea-şoc: "În cursul unei discuţii cu ţăranii din partea locului, preşedintele a evocat ideea succesiunii: "Am spus-o deja, cel mai mic fiu al meu va deveni preşedinte!" Fireşte, anunţul i-a lăsat pe experţi de-a dreptul interzişi, cu atât mai mult cu cât mai toată lumea se gîndea , pentru această succesiune, la Dima.

În schimb, secretul preşedintelui i-a iritat pe cetăţenii obişnuiţi. Într-un interviu acordat cotidianului "Komsomolskaia Pravda", Lukaşenko a sfârşit prin a recunoaşte că i l-a prezentat pe băiatul său cel mic lui Vladimir Putin. "Un lucru pur şi simplu banal - a declarat preşedintele belarus -, fiul meu este, ca să spun aşa, o prelungire a mea". Tot preşedintele Lukaşenko a povestit că, la vederea micuţului, Putin însuşi i-ar fi spus: "Oh, Aleksandr Grigorevici, aceasta este un dar  pe care l-ai primit de la Dumnezeu!" "Cu această declaraţie de dragoste părintească - mai comentează "Ogoniok" -, preşedintele belarus a dărâmat constrângerile comportamentului public admis de comunitate".
MISTERIOASA MAMĂ A LUI KOLEA
"În toamna lui 2008, la încheierea exerciţiilor militare, generalii nu au dat raportul doar preşedintelui. Ei s-au adresat şi micuţului Kolea, care, pentru această ocazie, era echipat cu o uniformă pe măsură". De asemenea, Kolea a fost inclus într-o mare parte din voiajele oficiale ale tatălui său. A fost prezent la ceremoniile prilejuite de vizita la Minsk a preşedintelui Armeniei. A reuşit să cucerească inimile în momentul întâlnirii cu Papa.

Potrivit Svetlanei Kalinkina, redactor-şef al ziarului de opoziţie "Narodnaia Volia": "Problema nu este doar aceea că băieţelul Kolea este fiul său nelegitim. Adevărata problemă este că un ştrengar ca el ar trebui să meargă la o grădiniţă de copii unde să fie alături cu alţi copii de vârsta lui, în loc să se joace de-a politica de stat cu oameni cu părul cărunt".
 
Pornind de la aceste fapte, presa de opoziţie a construit, pe faţă, alte şi alte scenarii pe seama secretelor intime ale preşedintelui. Se ştie, de pildă, că micuţul Kolea s-a născut în anul 2004, el fiind, după toate probabilităţile, fiul Irinei Abelskaia, cea care a fost, multă vreme, medicul personal al preşedintelui. În 2001 aceasta a fost  numită la conducerea principalului stabiliment medical al ţării, Spitalul naţional al administraţiei prezidenţiale. "Conform unor zvonuri - dezvăluie "Ogoniok" un teribil mister - , Irina ar fi fost tentată să înscrie pe certificatul de naştere al fiului său faptul că tatăl este Aleksandr Lukasenko, dar acesta din urmă a refuzat".

În fine, gazetarii de la "Ogoniok" atrag atenţia asupra altor fapte semnificative. În aprilie 2007, Irina Abelskaia a fost eliminată din "clinica prezidenţială", iar, astăzi este simplu medic la un centru de diagnosticare din Minsk. Potrivit unor informaţii de pe site-ul "Bieloruskii Partizan", Irina ar putea deveni medicul-şef al casei de odihnă Bielarus, aparţinând administraţiei prezidenţiale.

×
Subiecte în articol: externe lukasenko aleks