x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Diplomația de la Moscova, atinsă de virusul chinezesc. Ministrul rus de Externe a intrat în autoizolare

Diplomația de la Moscova, atinsă de virusul chinezesc. Ministrul rus de Externe a intrat în autoizolare

27 Oct 2020   •   22:10
Diplomația de la Moscova, atinsă de virusul chinezesc. Ministrul rus de Externe a intrat în autoizolare
Sursa foto: Hepta

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a intrat astăzi în autoizolare, după contacte cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, anunţă Biroul de presă al Ministerului de Externe de la Moscova.

„Din cauza contactelor cu o persoană care are COVID-19, Serghei Lavrov va intra în autoizolare. Vizitele şi întrevederile programate vor fi amânate. Ministrul se simte bine”, a comunicat Ministerul de Externe al Rusiei, citat de agenţia Tass.

Serghei Lavrov urma să se deplaseze în Bosnia-Herţegovina şi Serbia pe 28-29 octombrie. Lavrov s-a deplasat luni în Grecia, unde s-a întâlnit cu ministrul grec de Externe, Nikos Dendias, şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis.

Rusia este pe locul patru în lume, după SUA, India şi Brazilia, în privinţa cazurilor de coronavirus, având peste 1,5 milioane de cazuri de infectare şi 26.409 decese, conform bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins (SUA).

 

(sursa: Mediafax)

×