Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi-a anulat vizita în Israel, după ce s-a dovedit că nu a fost complet vaccinat împotriva coronavirusului, scrie Mediafax
Bourla a declarat, în decembrie, că nu a primit încă vaccinul, deoarece aşteaptă până când va fi vaccinată categoria sa de vârstă. Ca atare, i-a venit rândul și s-a vaccinat cu prima doză, dar nu cu rapelul.
„Continuăm să fim interesaţi să vizităm Israelul şi să ne întâlnim cu factorii de decizie", a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer: „Vizita în Israel va fi probabil programată spre sfârşitul primăverii”.
Bourla a apărut în prim-plan săptămâna trecută, când într-un interviu acordat NBC News numea Israelul „laboratorul mondial” în ceea ce priveşte lansarea vaccinului împotriva coronavirusului, potrivit Jerusalem Post.
Când a fost întrebat dacă o persoană i-ar putea infecta pe alţii după ce a primit două doze de vaccin, el a spus: „Este ceva ce trebuie confirmat, iar datele din lumea reală pe care le obţinem din Israel şi din alte studii ne vor ajuta să înţelegem mai bine acest lucru”.
Vlad Voiculescu spune că a făcut şi greşeli în activitatea de la Ministerul Sănătății, una fiind aceea că l-a evaluat greșit pe premierul Florin Cîțu. Declarația fostului ministru despre o eventuală...
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că dezvăluirile fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, după demiterea sa, confirmă ceea ce se ştia neoficial, dar neconfirmat oficial, din cauza secretomaniei...
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, se declară încrezător că viaţa în Europa va reveni la normal în toamnă. În declaraţiile sale pentru patru ziare europene, Bourla a declarat că noul coronavirus „va deveni ca...
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, îl acuză pe premierul Florin Cîțu că are un comportament demn de junta militară. Nu are nicio legătură cu o țară europeană, mai spune Voiculescu despre...
Vlad Voiculescu, întrebat dacă acum l-ar informa pe premierul Florin Cîțu despre ordinul care schimba regulile pentru carantină, spune că „dacă lucrurile ar fi continuat firesc și nu ar fi fost aceste gesturi...
Vlad Voiculescu își nuanțează, vineri seară, declarațiile făcute dimineață despre subraportarea morților COVID-19. Diferența între datele raportate poate fi „de ordinul miilor”.
Întrebat la Digi24...
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Au ars izolația unor conducte și deșeuri.
Pompierii militari băcăuani au fost anunțați că pe casa scării a Spitalului...
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va discuta vineri seară cu premierul Japoniei, Yoshihide Suga, despre abordarea faţă de China, inclusiv în problema Taiwanului, dar Administraţia de la Beijing a...
Activitățile culturale ar putea fi reluate în România din 1 iunie. Organizatorii evenimentelor vor avea de ales între două scenarii.
Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităților...
O fetiță de 9 ani din Bistrița-Năsăud a sunat la 112 pentru a anunța că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobuz. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale publică dialogul cu copila.
-...
Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, expulzarea a zece diplomaţi americani, ca reacţie la sancţiunile Washingtonului, care includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi.
"Statele Unite ne-au transmis o...
Bărbatul de 32 de ani cu un copil în brațe care a amenințat că se aruncă de pe un bloc din Sectorul 6 al Capitalei a fost reținut.
Poliția Capitalei anunță că bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24...
Carantina zonală se prelungește cu 7 zile pentru orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, începând de vineri de la ora 22.00.
Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, rata de infectare...
Sub 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre cele 79.634 de persoane vaccinate în ultim...
Încurajați de părinți sau de profesori, peste 5000 de elevi din toată țara sunt așteptați să participe, și în acest an, la Concursul Național Interdisciplinar ”Aristotel Online”.
Pentru a putea...