Dispozitivul a fost găsit pe o bicicletă parcată în apropierea terminalului de feribot de pe insulă care este parte din aeroport, potrivit contului de socializare al unității. Situat pe o insulă de pe lacul Ontario, în apropiere de centrul orașului Toronto, aeroportul este accesat în mare parte cu feribotul sau printr-un tunel pietonal.
Terminalul feribotului și tunelul au fost închise „ca măsură de precauție", au precizat reprezentanții aeroportului, iar bicicleta a fost îndepărtată de poliție. Pasagerii de la terminal au fost evacuați, iar două zboruri ale Air Canada au fost deviate spre Hamilton.
În timp ce poliția se ocupa de „un potențial dispozitiv exploziv", potrivit Centrului de operațiuni al poliției din Toronto, cel puțin două clădiri din apropierea aeroportului au fost evacuate și mai multe străzi au fost închise. O detonare controlată a fost apoi efectuată ulterior, a spus poliția din Toronto.
„Dispozitivul a fost dezamorsat, iar serviciile de poliție din Toronto și-au încheiat ancheta și au eliberat locul", au precizat și reprezentanții aeroportului.
Doi suspecți sunt în custodie, a mai anunțat poliția din Toronto. Autoritățile nu au oferit detalii suplimentare cu privire la tipul de dispozitiv găsit.
Operațiunile aeroportuare și zborurile vor fi reluate în curând.
(sursa: Mediafax)