"Pentru a doua oară sărbătoresc cea de-a doua mea zi de naştere. Ziua în care au încercat să mă omoare, dar din cine ştie ce motiv nu am murit. Toată această situaţie i-a demascat în aşa măsură pe Putin şi sistemul său, a arătat nu doar caracterul criminal, ci şi disfuncţionalitatea şi eşecul regimului, a influenţat întregul sistem politic din Rusia", a scris acesta.
El a fost condamnat la 9 ani de închisoare anul trecut.
Navalnîi atrage atenția că autoritățile ruse nu au deschis nicio anchetă privind otrăvirea sa.
Patru luni după ce a fost otrăvit, în decembrie 2020, portalul online Bellingcat, publicaţia Der Spiegel şi CNN au denunţat împreună cu opozantul rus că un comando de experţi în arme chimice a fost implicat în otrăvirea acestuia.
"Toţi aceştia sunt membri ai FSB. S-a dovedit că au participat la mai multe tentative eşuate de otrăvire, Dmitri Bikov, Vladimir Kara-Murza, şi la mai multe asasinate", arată Navalnîi în scrisoare. Dar niciun agent FSB nu a fost tras la răspundere.
"Cine ştie, poate că excepţia să fie Konstantin Kudriaţev, nefericitul chimist care mi-a povestit la telefon toate detaliile atentatului. A dispărut şi se pare că pur şi simplu l-au ucis", explică Navalnîi, care a discutat telefonic cu Kudriaţev, dându-se consilier în Consiliul Securităţii Rusiei. Ulterior opozantul a postat înregistrarea conversaţiei pe reţelele sociale.
Opozantul rus a fost otrăvit în timpul unui zobr din Siberia către Moscova, cu neurotoxicul de origine sovietică Noviciok. El a fost tratat într-un spital din Berlin. După ce și-a revenit, s-a întors la Moscova, unde a fost arestat pe aeroport.