x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi hipopotami dintr-o grădină zoologică belgiană au fost testați pozitiv pentru COVID-19

Doi hipopotami dintr-o grădină zoologică belgiană au fost testați pozitiv pentru COVID-19

04 Dec 2021   •   15:40
Doi hipopotami dintr-o grădină zoologică belgiană au fost testați pozitiv pentru COVID-19
Sursa foto: Sursa: Hepta

Doi hipopotami au fost testați pozitiv pentru COVID-19 la grădina zoologică din Anvers, Belgia, în ceea ce ar putea fi primele cazuri raportate la această specie, a anunțat personalul grădinii zoologice, conform Reuters.

Hipopopotamii Imani, în vârstă de 14 ani, și Hermien, în vârstă de 41 de ani, nu prezintă niciun simptom în afară de nasul care le curge, dar grădina zoologică a declarat că animalele au fost puse în carantină, ca măsură de precauție.

"Din câte știu eu, este prima dată la această specie. La nivel mondial, acest virus a fost raportat în principal la maimuțele mari și la feline", a declarat veterinarul grădinii zoologice, Francis Vercammen.

Se crede că virusul a trecut de la un animal la om și s-a dovedit că a trecut de la om la animale.

Animale de companie, inclusiv pisici, câini și dihori, au fost infectate în urma contactului cu proprietarii lor, în timp ce în grădinile zoologice au fost raportate cazuri la animale precum pisici mari, vidre, primate și hiene.

Boala s-a răspândit, de asemenea, în fermele de nurci și la animale sălbatice, cum ar fi căprioarele.

Grădina zoologică din Antwerp investighează cauzele contagiunii. Niciunul dintre îngrijitorii de la grădina zoologică nu prezentase recent simptome COVID-19 sau nu fusese testat pozitiv pentru virus, a precizat grădina zoologică.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid hipopotami