Doi jurnaliști francezi ai Radio France Internationale (RFI), care se aflau în Mali pentru a realiza un reportaj, au fost găsiți morți după ce ei fuseseră răpiți, a anunțat sâmbătă Ministerul francez de Externe, informează agerpres.ro.
"Claude Verlon și Ghislaine Dupont, jurnaliști ai RFI, au fost găsiți morți în Mali", a declarat ministerul într-un comunicat.
"Ei au fost răpiți la Kidal (nordul-estul Mali) de către un grup înarmat", se arată în comunicatul care adaugă că "serviciile statului francez, în cooperare cu autoritățile maliene, încearcă să facă lumină cât mai repede posibil asupra circumstanțelor decesului lor".
Kidal, oraș situat la peste 1.500 de kilometri nord-est de capitala Bamako, lângă frontiera cu Algeria, este fieful comunității tuarege și a rebeliunii acesteia Mișcarea națională pentru eliberarea Azawadului.