x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români au murit într-un accident cumplit în Croaţia

Doi români au murit într-un accident cumplit în Croaţia

17 Oct 2016   •   12:08
Doi români au murit într-un accident cumplit în Croaţia

Un TIR înmatriculat în România, în care se aflau cei doi șoferi români, a fost implicat într-un cumpplit accident rutier pe o autostradă din Croația.

Autoritățile croate presupun că șoferul ar fi ațipit la volan în timp ce conducea cu viteză pe autostradă în apropiere de Zagreb. Camionul a lovit violent stâlpul de susținere al unui pasaj suprateran, iar impactul a fost atât de puternic încât cabina camionului s-a făcut praf. 

Ambii români au murit pe loc, șoferul (în vârstă de 42 de ani) fiind găsit de către forțele de intervenție decedat pe scaunul său, în timp ce pasagerul (în vârstă de 40 de ani) a fost proiectat prin parbriz în afara autovehiculului.

Mai multe echipaje de pompieri polițiști și ambulanță au intervenit la fața locului, însă medicii n-au mai avut ce să facă pentru a-i salva pe cei doi români. Trupurile neînsuflețite ale acestora au fost transportate la morgă, pentru efectuarea necropsiei, iar la finalizarea anchetei deschisă de polițiști vor fi repatriate.
 

Sursa: someseanul.ro

×